Eurosport
Liverpool, out din FA Cup! Echipa lui Klopp a pierdut dramatic pe terenul lui Brighton
De
Publicat 29/01/2023 la 16:35 GMT+2
Liverpool a fost eliminată dramatic din FA Cup, pierzând cu 2-1 pe terenul lui Brighton. Golul victoriei trupei lui De Zerbi a fost marcat în prelungirile partidei de Mitoma.
Trent Alexander-Arnold of Liverpool battles for possession with Kaoru Mitoma of Brighton & Hove Albion
Credit imagine: Getty Images
Liverpool a ratatdeja 3 dintre cele 4 obiective din acest sezon. Fără șanse la titlul și eliminată din Cupa Ligii, echipa lui Klopp a mai primit o lovitură, părăsind prematur și FA Cup, competiție în care era deținătoarea trofeului.
"Cormoranii" au fost învinși de Brighton cu 2-1, la capătul unui meci care a căpătat accente dramatice pe final. Liverpool a deschis scorul în minutul 30 prin Harvey Elliot, dar Lewis Dunk a restabilit egalitatea în minutul 39, scor care a rămas pe tabelă până la pauză.
Brighton - Liverpool 2-1 | "Cormoranii", eliminați dramatic din FA Cup
În partea secundă cele două formații s-au închis reciproc și se părea că echipa calificată se va decide în urma unei rejucări pe Anfield. Nu a fost să fie așa, pentru că "pescărușii" au dat lovitura în prelungirile partidei. În minutul 90+2, Estupinian l-a găsit pe Mitoma cu o recentrare bună, iar niponul a marcat golul victoriei după ce a întors superb un fundaș advers.
Jucătorii gazdelor și fanii au stat cu sufletul la gură câteva minute, deoarece golul a fost verificat la VAR, dar în cele din urmă oficialii au decis că reușita a fost valabilă. Liverpool s-a aruncat în atac în ultimele 5 minute, dar nu a reușit să egaleze și Brighton este în optimile Cupei Angliei.
Liverpool este a 4-a mare forță a Angliei care a părăsit competiția, după Newcastle, Arsenal și Chelsea. Astfel, cele două grupări din Manchester sau Tottenham par a fi favorite la câștigarea trofeului.
Rezultatele și meciurile rămase din 16-imi
Duminică
Luni
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo