Eurosport
Manchester City este prima finalistă din Cupa Angliei! Riyad Mahrez a reușit un hat-trick pe Wembley
De
Publicat 22/04/2023 la 19:43 GMT+3
Manchester City a obținut calificarea în finala Cupei Angliei după victoria cu 3-0 de pe Wembley în fața celor de la Sheffield United. Toate cele trei goluri ale echipei lui Pep Guardiola au fost înscrise de Riyad Mahrez. În ultimul act, "cetățenii" vor juca împotriva câștigătoarei dintre Brighton și Manchester United.
Riyad Mahrez celebrates with Erling Haaland of Manchester City after scoring the team's first goal during the FA Cup Semi Final match between Manchester City and Sheffield United at Wembley Stadium
Credit imagine: Getty Images
Manchester City a obținut primul bilet pentru finala Cupei Angliei. Echipa lui Pep Guardiola s-a impus cu 3-0 în semifinala disputată pe Wembley cu Sheffield United. Cele trei goluri ale "cetățenilor" au fost înscrise de Riyad Mahrez. Algerianul a devenit primul jucător după 65 de ani care reușește un hat-trick în semifinalele Cupei Angliei.
În prima repriză a semifinalei dintre Manchester City și Sheffield United, echipa lui Pep Guardiola a fost cea care a controlat jocul, având după primele 38 de minute o posesie de 82%. Chiar și în aceste condiții, jucătorii lui City nu au reușit să spargă apărarea lui Sheffield până în minutul 41, atunci când Jebbison ș-a faultat pe Bernado Silva în careu. Un minut mai târziu, Riyad Mahrez înscria de la punctul cu var.
Citește și:
Brighton și Manchester United joacă duminică în a doua semifinală din Cupa Angliei
În minutul 61, Mahrez a reușit dubla. Algerianul a recuperat balonul la mijlocul terenului și s-a oprit abia după ce a trimis balonul în poarta lui Foderingham pentru a doua oară. Cinci minute mai târziu, Mahrez a realizat hat-trick-ul, după ce a înscris din centrarea lui Jack Grealish.
Calificată în ultimul act al Cupei Angliei, Manchester City va afla mâine adversara din ultimul act. Duminică, Brighton și Manchester United vor juca pentru ultimul loc în finala Cupei Angliei. Manchester City a câștigat de 6 ori Cupa Angliei, ultima oară în sezonul 2018/19.
Pentru Manchester City urmează acum marele duel de pe teren propriu cu Arsenal. Liderul din Premier League vine miercuri seară pe Eithad pentru o partidă care poate decide în mare măsură soarta titlului din Anglia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo