Pep Guardiola, despre șansele lui Manchester City de a obține tripla: "Suntem mai aproape să nu reușim"

Manchester City are șansa de a cuceri tripla în acest an. Echipa lui Pep Guardiola este calificată în semifinalele UEFA Champions League și FA Cup și a reintrat în lupta pentru titlul din Premier League, acolo unde se poate impune dacă va câștiga toate partidele până la finalul sezonului. Spaniolul nu se gândește încă la acest lucru, fiind concentrat numai la partida de sâmbătă cu Sheffield United

Pep Guardiola

Credit imagine: Eurosport

Manchester City are șansa de a devenit a doua echipă din istoria Angliei care reușește tripla Premier League-FA Cup-Champions League. Singura echipă care a mai reușit acest lucru este chiar marea rivală din oraș, Manchester United. Sub comanda lui Sir Alex Ferguson, "diavolii roșii" câștigau toate cele trei trofee în sezonul 1998/99.
Manchester City este calificată în acest moment în semifinalele UEFA Champions League și FA Cup, iar în Premier League se află pe locul 2, dar obținerea titlului se află în mâinile jucătorilor lui Pep Guardiola. În cazul în care "cetățenii" vor câștiga toate partidele până la finalul sezonului, City va cuceri al treilea titlu la rând.
Pep Guardiola s-a amuzat la conferința de presă premergătoare semifinalei cu Sheffield United, fiind convins că avea să fie întrebat despre triplă. Antrenorul spaniol nu se gândește însă la acest lucru și a subliniat cât de dificil este să câștigi toate cele trei competiții, în condițiile în care numai o echipă din Anglia a reușit acest lucru:
"Sunt fericit că ai pus 10 întrebări înainte să mă întrebi despre triplă. Vom vorbi despre asta dacă vom câștiga Premier League și FA Cup.
Uitați cât de departe suntem de asta. Doar 11 meciuri? Suntem foarte departe. De câte ori s-a întâmplat asta în această țară minunată? O singură dată. Vecinii noștri au reușit. Suntem mai aproape să nu reușim decât să reușim. Ne concentrăm să vedem dacă avem suficiente picioare pentru Sheffield United", a spus Pep Guardiola, înaintea semifinalei Cupei Angliei cu Sheffield United.
Citește și:

Manchester City va juca cu Arsenal săptămâna viitoare

După semifinala FA Cup cu Sheffield United de sâmbătă, pentru Manchester City urmează marele meci de miercuri cu Arsenal. Liderul din Premier League vine pe Etihad pentru a juca partida care poate decide în mare măsură soarta titlului din Anglia.
Pe lângă lupta pe plan intern, Manchester City este calificată și în semifinalele UEFA Champions League. În luna mai, echipa lui Pep Guardiola va juca împotriva celor de la Real Madrid, echipa care a eliminat-o sezonul trecut în aceeași fază a competiției.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo