Eventualul concurent pe post al lui Drăgușin și-a revenit după accidentare! Anunțul antrenorului de la Tottenham

Radu Drăgușin și Tottenham s-au înțeles de câteva zile, iar jucătorul ar putea semna în orice clipă. Ange Postecoglou a vorbit înaintea partidei cu Burnely, din FA Cup, și a dezvăluit că Micky Van de Ven s-a recuperat după accidentarea suferită și ar putea face parte din lot.

Radu Drăgușin. Sursa: LiveScore.

Credit imagine: Eurosport

Radu Drăgușin este la doar un pas de Tottenham, londonezii fiind tot mai aproape de a ajunge la o înțelegere cu Genoa pentru jucătorul român. Fundașul a acceptat deja detaliile unui contract în Premier League și ar urma să încaseze un salariu uriaș.
Spurs are nevoie de întăriri pe postul de fundaș central, chiar dacă Micky Van de Ven și-a revenit după accidentarea suferită în meciul cu Chelsea. Ange Postecoglou nu știe încă dacă se va baza pe olandez, dar e clar că în cazul în care se face transferul lui Drăgușin, atunci concurența pe post va fi una foarte mare.
"Micky Van de Ven s-a antrenat în această săptămână. Nu știu sigur dacă va fi în lot pentru partida de mâine (n.r. împotriva lui Burnley), dar e bine să-l avem înapoi. Trebuie să avem grijă cum Micky, dar, da, totul pare pozitiv.
Maddison încă nu s-a antrenat cu echipa, nu știu când va fi pregătit pentru asta. Alejo Feliz va fi out pentru câteva luni, are o accidentare serioasă", a declarat Ange Postecoglou, citat de Fabrizio Romano.
Citește și:

Ultimele detalii despre transferul lui Drăgușin la Tottenham

Radu Drăgușin este, în proporție foarte mare, jucătorul lui Tottenham. Subiectul este unul abordat des în ultimele zile de expertul în transferuri, jurnalistul Fabrizio Romano.
Italianul a anunțat în ultima zi din 2023 că jucătorul român a ajuns la o înțelegere personală cu Spurs, iar singurul impediment în realizarea transferului este suma de transfer. Genoa cere 30 de milioane de euro în schimbul lui Drăgușin, în timp ce londonezii sunt dispuși să cheltuie cu 5 milioane mai puțin.
Agentul fotbalistului, Florin Manea, a comentat despre această mutare, chiar dacă a preferat să nu ofere foarte multe detalii, atâta timp cât negocierile sunt în curs de desfășurare.
Acesta susține că personal nu a primit încă nicio ofertă oficială pe numele lui Drăgușin și că va avea o discuție la finalul acestei săptămâni cu cei de la Genoa, pentru a afla dacă există alte detalii din partea italienilor, în contextul în care știe de interesul lui Tottenham și al altor formații din Europa.
"E greu să vorbești în timpul negocierilor. Mâine, voi vorbi cu cei de la Genoa să văd dacă la club s-a discutat ceva, dar eu nu am vorbit cu nimeni despre contract sau transfer. Știu că există interes, dar nu am văzut nicio ofertă oficială pentru Radu. Voi vedea ce-mi vor spune cei de la Genoa mâine.
Mâine mă întorc în Italia pentru Bologna - Genoa. Radu are un caracter extraordinar, nu am văzut niciodată un băiat atât de serios și de umil, de aceea am știut mereu că va ajunge în top.
E extraordinar să lucrez cu el. Este înalt, puternic, rămâne în plus după antrenament să-și îmbunătățească tehnica. După meciul cu Napoli, în care l-a ținut pe Osimhen, am mers la el acasă să bem o bere, dar el a bătut un pahar de apă și s-a dus direct la culcare, m-a lăsat singur", a spus agentul fundașului central, potrivit jurnalistului britanic Chris Cowlin.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo