Ce poate fi mai important decât eliminarea lui Liverpool din Cupă? Antrenorul lui Plymouth știe: "Sperăm să se întâmple"

Antrenorul celor de la Plymouth Argyle este în culmea fericirii, după ce echipa sa a eliminat liderul din Premier League în a 4-a rundă a Cupei Angliei. Chiar dacă această victorie reprezintă una dintre marile surprize din istoria competiției, Miron Muslic are un alt obiectiv pentru acest sezon, care ar fi performanță "mai mare" decât eliminarea "cormoranilor".

Miron Muslic

Credit imagine: Getty Images

Plymouth Argyle a produs cea mai mare surpriză a începutului de an în fotbalul englez și una dintre cele mai mari din lunga istorie a Cupei Angliei. Ultima clasată din Championship a reușit să elimine liderul din Premier League, câștigând cu 1-0 în runda a 4-a a competiției.
Reușita din penalty a lui Ryan Hardy a făcut diferența în fața unei echipe mai degrabă experimentale trimisă de Arne Slot pe teren. Fără vedete precum Salah, Van Dijk, Alexander-Arnold, Szoboszlai sau Gakpo, "cormoranii" nu au reuști să spargă blocul defensiv al "verzilor".
Liverpool a presat până în al 10-lea minut al prelungirilor, dar o ultimă intervenție miraculoasă a portarului la lovitura de cap a lui Darwin Nunez a păstrat intact avantajul gazdelor pe tabelă, iar Plymouth s-a calificat în optimile FA Cup.
Citește și:

După eliminarea lui Liverpool din Cupă, Plymouth are un obiectiv și mai îndrăzneț

Antrenorul divizionarei secunde, Miron Musilc, și-a felicitat jucătorii pentru o performanță istorică, dar acesta așteaptă ceva și mai important de la echipa sa, evitarea retrogradării: "Orașul ar trebui să se bucure, să sărbătorească. Merită asta.
Aceasta este o zi pentru Plymouth, o zi pentru 'Armata Verde'. Acesta este cel mai important moment al carierei mele de până acum, fără dubii. Acum, momentul și mai important sperăm să urmeze, să ne menținem în Championship", a declarat Muslic.
Plymouth este ultima în clasamentul ligii secunde, la 4 puncte de salvare. Muslic a fost adus la începutul lui 2025 pentru a salva echipa de la retrogradare, după ce fostul antrenor, Wayne Rooney, a avut un parcurs de coșmar în prima jumătate a sezonului.
Cu Muslic pe bancă, Plymouth a înregistrat prima victorie în campionat din noiembrie încoace, 2-1 împotriva lui West Brom, în ultima etapă. "Verzii" mai au 16 meciuri pentru a reuși o salvare istorică, o performanță chiar mai mare decât eliminarea lui Liverpool, conform tehnicianului bosniac.



Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo