Manchester City l-a descoperit pe "noul Gvardiol"! Spaniolii exultă: "S-a născut o stea"

Manchester City s-a calificat aseară în sferturile de finală ale Cupei Angliei, după ce a învins-o cu scorul de 3-1 pe Plymouth. Nico O'Reilly a fost eroul echipei lui Pep Guardiola, iar după meci antrenorul l-a lăudat pe puștiul de 19 ani.

Manchester City

Credit imagine: Getty Images

Manchester City s-a calificat aseară în sferturile de finală ale FA Cup, după ce a trecut cu scorul de 3-1 de Plymouth. Penultima clasată din Championship a condus cu 1-0 pe Etihad.
"Cetățenii" au reușit, însă, să revină grație unei duble semnate de Nico O'Reilly, un puști de numai 19 ani, iar De Bruyne a dat stabilit scorul final în minutul 90.
Prestația lui O'Reilly nu a trecut neobservată, iar presa internațională a scris că la City "s-a născut o stea". La rândul său, Pep Guardiola a avut doar cuvinte de laudă la adresa tânărului mijlocaș englez, care a evoluat aseară pe postul de fundaș stânga.
Antrenorul lui Manchester City a fost întrebat dacă este de părere că "cetățenii" l-au descoperit pe noul Josko Gvardiol, iar prin reacția sa le-a dat de înțeles jurnaliștilor că este de acord cu această comparație.
"Ai dreptate (n.r. că se aseamănă cu Gvardiol)! Sunt foarte mulțumit de prestația lui, ne-a ajutat foarte mult", a declarat Pep Guardiola, care l-a descris pe O'Riley drept un "jucător foarte inteligent cu mingea", laudând "prezența sa incredibilă în ultima treime" a terenului.
Nico O'Reilly a mai evoluat de alte 7 ori în acest sezon, în toate competițiile, la Manchester City, reușind în total 3 goluri, toate în FA Cup.
Pentru echipa lui Pep Guardiola urmează, weekend-ul viitor, deplasarea pe terenul lui Nottingham, meci contând pentru cea de-a 28-a etapă din Premier League.

Rezultatele din optimile FA Cup

Aston Villa - Cardiff 2-0
Preston - Burnley 3-0
Crystal Palace - Millwall 3-1
Bournemouth - Wolves 2-1
Manchester City - Plymouth 3-1
Newcastle - Brighton 1-2
Manchester United - Fulham
Nottingham - Ipswich, luni, ora 21:30
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo