Chelsea a bătut palma cu noul antrenor! Mutare de-a dreptul spectaculoasă reușită de londonezi

Chelsea a realizat o mutare spectaculoasă! Presa din Anglia anunță că Xabi Alonso este alesul conducerii londoneze, iar negocierile au accelerat imediat după finala FA Cup. Fabrizio Romano a confirmat că ibericul va fi noul antrenor al echipei de pe Stamford Bridge.

Chelsea

Credit imagine: Getty Images

Numit la începutul anului pe banca lui Chelsea, Liam Rosenior a rezistat doar trei luni și jumătate în această funcție. Gruparea londoneză trece printr-o perioadă catastrofală și riscă să nu evolueze în cupele europene în sezonul viitor.
Deocamdată, un tehnician principal care să își înceapă mandatul în vară nu a fost anunțat oficial, dar acesta va fi Xabi Alonso! Conform The Telegraph, conducerea a discutat inclusiv cu Andoni Iraola, Marco Silva și Oliver Glasner, înainte să se oprească la varianta aducerii fostului tehnician al lui Real Madrid.
Publicația engleză precizează că s-a așteptat să treacă finala FA Cup înainte ca tratativele să accelereze, iar, în urmă cu puțin timp, jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat că cele două părți au bătut palma! Xabi Alonso va fi prezentat oficial zilele următoare și va avea un cuvânt greu de spus când va veni vorba despre cele două sau trei achiziții majore care se vor face în această vară.
Antrenorul spaniol a pregătit-o pe Real Sociedad B, între 2019 și 2022, mai apoi preluând-o pe Bayer Leverkusen, echipă pe care a făcut-o campioană a Germaniei. Vara trecută, fostul mijlocaș a ajuns la Real Madrid, de unde a plecat în ianuarie 2026.

Chelsea a pierdut finala FA Cup

Meciul a început mai greoi, cele două echipe tatonându-se în primele minute. În minutul 27, Antoine Semenyo l-a servit excelent pen Matheus Nunes, care a trimis în fața porții pentru Erling Haaland, care a trimis mingea în poartă. Golul a fost, însă, anulat pentru un offside la Nunes.
Înainte de pauză, "cetățenii" au mai irosit o mare ocazie, prin același Haaland. Marg Guehi l-a lansat superb pe norvegian, care a șutat la colțul scurt, din unghi, dar l-a luat la țintă pe Robert Sanchez și a obținut doar un corner.  
Tot City a fost mai periculoasă, iar în debutul reprizei secunde și-a trecut în cont o nouă șansă.  O’Reilly a centrat precis în careu, dar Semenyo a reluat alături cu o lovitură de cap.
Prima oportunitate importantă pentru Chelsea a venit abia la 10 minute după pauză, în urma unei lovituri de colț. Caicedo a reluat cu capul spre poartă, dar Rodri a scos din apropierea liniei porții.
Deschiderea de scor a venit destul de târziu, în minutul 72. Erling Haaland a trimis pe jos, iar Antoine Semenyo a reluat superb cu călcâiul, spre deliciul suporterilor de pe Wembley. Chelsea – Manchester City s-a încheiat 0-1, rezultat în urma căruia Erling Haaland & Co și-au trecut în cont al doilea trofeu al sezonului.
Pentru Manchester City urmează ultimele două etape din Premier League, în deplasare la Bournemouth și acasă cu Aston Villa. Arsenal are două puncte avans înaintea acestor partide și mai are de jucat cu Burnely (acasă) și împotriva lui Crystal Palace (deplasare).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo