Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Toate transferurile confirmate din Liga 1. Croitoru și-a luat fiul la U Craiova 1948

Andrei Nicolae

Actualizat 27/06/2022 la 18:26 GMT+3

16 echipe vor fi aliniate la startul Ligii 1 în sezonul 2022/23. Piața transferurilor este într-o continuă dinamică.

Marius Croitoru

Credit imagine: facebook

Echipele din Liga 1 și-au reluat pregătirile, startul sezonului 2022/23 fiind prevăzut peste o lună (16 iulie). Perioada de mercato este și ea în plină desfășurare, de la o zi la alta lista de achiziții fiind tot mai bogată.
FC Argeș și Farul sunt în prezent formațiile cu cele mai numeroase transferuri. Cluburile au confirmat până la această dată peste 50 de achizții, transferuri definitive sau împrumuturi. Cele mai multe mutări au în vedere jucători liberi de contracte. Eurosport.ro va actualiza transferurile , pe măsură ce vor fi confirmate de cluburi:

David Croitoru își urmează tatăl la U Craiova 1948

Marius Croitoru a semnat de curând cu U Craiova 1948, iar prima achiziție este chiar fiul său, David, care a jucat sub comanda sa și la FC Botoșani. Mijlocașul de numai 18 ani a jucat doar 6 partide în stagiunea trecută la formația moldoveană.
"Suntem încântați să anunțăm faptul că David Croitoru este noul jucător al echipei alb-albastre. Mult succes în tricoul Științei, David", a transmis U Craiova 1948 pe pagina oficială de Facebook.

Mirko Ivanovski continuă în România, cu Petrolul Ploiești

Petrolul Ploieşti l-a transferat pe Mirko Ivanovski (32 de ani), atacant nord-macedonean care a evoluat în sezonul precedent la Dinamo. "Clubul nostru a ajuns la un acord cu atacantul nord-macedonean Mirko Ivanovski, acesta semnând cu FC Petrolul Ploieşti un contract valabil pentru următoarele două sezoane. Bun venit, Mirko Ivanovski", a anunțat clubul pe pagina oficială de Facebook.
Jucătorul a mai evoluat în trecut, printre altele, la Astra Giurgiu și CFR Cluj.

FC Voluntari și-a luat fundaș argentinian

FC Voluntari a semnat un contract cu Patricio Matricardi, un fundaş central argentinian în vârstă de 28 de ani. El s-a transferat în România în luna ianuarie a anului 2021 la FC Hermannstadt, iar în sezonul recent încheiat a evoluat sub culorile formaţiei Gaz Metan Mediaş, pentru care a purtat banderola de căpitan şi a marcat 3 goluri în 25 de partide.
Patricio Matricardi a evoluat în prima ligă argentiniană până în 2018, îmbrăcând tricourile formaţiilor Argentinos Juniors, San Martin şi Gimnasia LP.

Farul Constanța a ajuns la 9 achiziții

Farul Constanţa a anunţatcă a ajuns la un acord cu mijlocaşul Robert Ion, pentru următorii trei ani. În vârstă de 21 de ani, Robert Ion evoluează ca mijlocaş ofensiv, are 1,79 m şi 70 kg şi este fost internaţional de juniori. El a mai evoluat pentru FCSB şi Academica Clinceni.

UTA a semnat cu Juan Bautista Cascini

Juan Bautista Cascini
Mijlocaşul argentinian Juan Bautista Cascini (25 de ani) este noul jucător al echipei UTA Arad. El revine în Liga 1, după ce a mai evoluat la FC Botoşani şi Academica Clinceni. Ultima sa echipă a fost The Strongest din Bolivia. În palmares are un titlu de campion, câştigat cu APOEL.
Cascini este fiul lui Raul Cascini, fotbalist cu aproape 300 de meciuri pentru Independiente, Estudiantes la Plata şi Boca Juniors, în prezent director sportiv al celor de la Boca Juniors.

Petrolul Ploiești l-a transferat pe brazilianul Jair Tavares da Silva

Jair Tavares da Silva a semnat un contract pe 2 ani cu Petrolul Ploiești. Jucătorul brazilian de 27 de ani vine din Finlanda, acolo unde a evoluat din 2016. Sud-americanul a jucat pe rând la AC Oulu, FC Ilves Tampere (cu care a câştigat Cupa Finlandei în 2019) şi HJK Helsinki, cu care a cucerit titlul de campion în 2021.

CFR Cluj a confirmat transferul lui Jefte Betancor

"Cluburile CFR 1907 Cluj și Farul Constanța au ajuns la un acord privind transferul definitiv al atacantului Jefté Betancor în Gruia! Fotbalistul de 28 de ani a evoluat în sezonul precedent pentru Farul Constanța, fiind golgheterul echipei, dar și cel de-al doilea marcator al Ligii 1 cu 16 goluri înscrise în 35 de meciuri! Îi urăm bun venit și multă baftă în tricoul vișiniu!", a fost anunțul campioanei României.
Jefte Betancor

Toate transferurile din Liga 1 confirmate

Eurosport.ro îți prezintă mai jos toate transferurile confirmate din Liga 1:
CFR Cluj: Christopher Braun (FC Botoșani), Denis Kolinger (Velje BK), Vito Hammershoy-Mistrati (Randers FC), Karlo Brucic (FC Koper), Karlo Muhar (Lech Poznan), Jefte Betancor (Farul Constanța).
FCSB: Joyskim Dawa (FC Botoșani), Rachid Bouhenna (CFR Cluj)
Universitatea Craiova: -
FC Voluntari: Daniel Florea (Chindia), Ulrich Meleke (CFR Cluj), Salvatore Marrone (FK Csiskzereda), Mihai Răduţ (Aris Limassol), Octavian Vâlceanu (Gaz Metan Mediaş), Patricio Matricardi (Gaz Metan Mediaș)
Farul: Ayrton Mboko, Jeremy Corinus (ambii de la Academica Clinceni), Dragoș Nedelcu (FCSB), Romario Benzar (Lecce), Gabriel Torje (Dinamo), Kevin Doukoure (Tabor Sezana), Alexandru Buzbuchi (Gaz Metan Mediaş), Vlad Morar (Dinamo), Robert Ion (Academica Clinceni)
FC Argeș: Mike Cestor (CFR Cluj), Antonio Jakolis (Sibenik), Fabio Andre Freitas Vianna (Academica Coimbra), Marius Constantin (Universitatea Craiova), Dorian Bertrand (AS Nancy), Julio Donisa (Le Mans), Răzvan Covaci (Gaz Metan Mediaș), Roberto Haţegan (Unirea Bascov), Andreias Cristian Calcan (Mezokovesd-Zsory), Cătălin Straton (FCSB).
Sepsi: Ion Gheorghe (FC Voluntari), Cosmin Matei (Dinamo), Francisco Junior (Gaz Metan Mediaş), Denis Ciobotariu (CFR Cluj).
FC Botoșani: Shaquill Montell Sno (Lokomotiv Plovdiv).
Rapid București: Florin Ştefan, Valentin Costache (ambii de la CFR Cluj), Paul Iacob (Chindia Târgovişte), Andrei Ciobanu (Farul Constanţa)
UTA Arad: Claudiu Keşeru (FCSB), Erjon Hoxhallari (KF Tirana), Juan Bautista Cascini (The Strongest)
FC U Craiova: -
Dacia Mioveni: Flavius Croitoru (FC Argeș), Cristian Dumitru (FC Argeș)
Chindia Târgoviște: -
Petrolul Ploiești: Gabriel Tamaș (Petrolul Ploiești), Florin Borţa (Universitatea Craiova), Gheorghe Grozav (MTK Budapesta), Lucian Mihai Dumitriu (CS Mioveni), Jair Tavares da Silva (HJK Helsinki), Mirko Ivanovski (Dinamo)
FC Hermannstadt: Daniel Paraschiv (CFR Cluj)
U Cluj: Rolandas Baravykas (UTA), Andrei Piţian (Chindia Târgovişte), Marius Briceag (FC Voluntari), Adrian Bălan (FC Rapid), Ovidiu Bic (Universitatea Craiova).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo