Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Honduras a căzut în fața unei Românii fără vedeta sa!" Cine sunt jucătorii remarcați după victoria României la JO

Bianca Dumitru

Actualizat 22/07/2021 la 19:15 GMT+3

România a câștigat primul meci de la Jocurile Olimpice, scor 1-0, în fața reprezentativei statului Honduras. După meciul de la Kashima, jurnaliștii din Spania i-au lăudat pe Marian Aioani și Virgil Ghiță, punctând că Ianis Hagi, vedeta echipei lui Rădoi, lipsește de la Tokyo.

Honduras - România 0-1, la Jocurile Olimpice

Credit imagine: Eurosport

Naționala olimpică a României s-a impus în primul meci de la Jocurile Olimpice, cu scorul de 1-0, în fața echipei celor din Honduras, după un autogol marcat în urma unui corner executat de Ciobanu. 'Tokyotricolorii' au cedat fizic în partea secundă a meciului, când hondurienii au dominat, fără a reuși să-l învingă, însă, pe portarul Marian Aioani.
După meci, acesta a fost lăudat de jurnaliștii spanioli. Cei de la Mundo Deportivo au notat că, deși au fost dominați, jucătorii lui Mirel Rădoi au gestionat corect partida, atrăgând atenția asupra evoluțiilor bune ale lui Aioani și Ghiță.
"Lipsa acurateții atacanților și ghinionul de a marca un autogol au învins Honduras în debutul contra României, care a colectat golul neașteptat și a știut cum să gestioneze avantajul pentru a obține victoria.
Niciunul dintre cele treisprezece șuturi nu a ajutat echipa Hondurasului, care mereu a întâlnit un obstacol în fața porții: portarul Marian Aioani, fundașul Virgil Ghiță sau inabilitatea echipei Hondurasului, căzută în fața unei Românii fără vedeta sa, Ianis Hagi, fiul celebrului Gheorghe Hagi, căruia nu i-a fost permis să plece la Tokyo de către echipa sa, Rangers", au scris spaniolii.

Ce a scris presa din Honduras după victoria României

După meciul de la Kashima, jurnaliștii din Honduras au reacționat dur, scriind că România nu merita victoria, motiv pentru care eșecul este cu atât mai dureros. "Înfrângere dureroasă la Tokyo 2021, cu un eșec nemeritat împotriva României" este titlul dat de cei de la publicația Mas, care au lăudat prestația bună a jucătorilor hondurieni.
"Deși Honduras a făcut un meci excelent, nu a avut capacitatea de a înscrie măcar un gol în cele 90 de minute împotriva europenilor, care au respectat planul tactic pe toată durata meciului. Am dominat tot meciul, mai ales în repriza a doua, dar autogolul lui Casildo de la finalul primei reprize a fost suficient pentru victoria românilor, care conduc acum grupa, alături de Noua Zeelandă.
Când nimeni nu se aștepta, un corner executat de Andrei Ciobanu a fost deviat nefericit de Elvin Casildo în propria poartă, oferindu-le astfel românilor un avantaj nemeritat. Honduras a încheiat meciul fiind mai bună, deși nu obține niciun punct. Drumul de la Tokyo începe cu o înfrângere dureroasă, care ne obligă să câștigăm cu Noua Zeelandă", au scris jurnaliștii.
Pentru echipa olimpică a României urmează duminică, de la ora 14:00, meciul cu naționala Coreei de Sud, care va fi transmis în direct pe Eurosport 2.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo