Toni Kroos, spre antrenorat? Decizia neașteptată a fostului mijlocaș german

Toni Kroos (34 de ani) a pus stop carierei de jucător la capătul stagiunii trecute. După un sezon remarcabil cu Real Madrid, în care a reușit să cucerească pentru a șasea oară trofeul Champions League, germanul a ales să facă pasul în spate și să se dedice altor aspecte importante ale vieții.

Toni Kroos

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Radu Nemțaru
La capătul stagiunii 2023/24, Toni Kroos a luat decizia neașteptată de a se retrage din fotbal. Impresia pe care fostul internațional german a lăsat-o era aceea că ar mai fi putut continua să evolueze la cel mai înalt nivel pentru cel puțin încă un an, dar alegerea sa a fost una absolut justificată.
Toni Kroos a câștigat cam tot ce se putea câștiga în fotbal, iar finalul carierei sale a fost încununat cu un al șaselea trofeu Champions League.
Citește și:

toni kroos s-a înscris la cursul de antrenori

Totuși, fostul fotbalist al lui Real Madrid și Bayern nu s-a detașat complet de fotbal, iar recent acesta a luat o decizie neprevăzută, anunță jurnaliștii spanioli.
Potrivit Relevo, Toni Kroos a decis să se înscrie la cursul de antrenori RFEF UEFA B, ceea ce reprezintă primul pas în perspectiva unei cariere ca antrenor.
În plus, spaniolii menționează faptul că Toni nu este sigur dacă va deveni tehnician în viitor, dar a ales să urmeze acest curs pentru a-și obține licența.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo