Articol scris de Ștefan Toma
Momentan sumele plătite în această vară sunt departe de recordul lui Neymar de 222 de miloane de euro și nici măcar aproape de borna celor 100 de milioane de euro. Însă cheltuielile abia acum încep și cu siguranță acest top nu va fi la fel la finalul închiderii ferestrei de transferuri:
5. Fikayo Tomori (23 de ani), de la Chelsea la AC Milan pentru 29,2 milioane de euro
Premier League
Decizia luată de șefii lui United, după ce Solskjaer a pierdut 3 din ultimele 4 meciuri
ACUM 9 ORE
Fundașul englez născut în Canada s-a transferat definitiv în Serie A, după ce în ianuarie a fost împrumutat de AC Milan de la Chelsea. Format în academia lui Chelsea, Tomori nu a reușit să se impună în primul 11 după demiterea lui Lampard și astfel a ales să părăsească Premier League. Până acum a strâns 22 de apariții în tricoul diavolilor și a marcat un gol.
4. Patson Daka (22 de ani), de la RB Salzburg la Leicester pentru 30 milioane de euro
Golgheterul lui RB din sezonul precedent, cu 27 de reușite, a devenit și cel mai scump jucător vândut de Salzburg vreodată și cel mai scump zambian din istorie. Aflat în curtea echipei din orașul lui Mozart încă de la 18 ani, jucătorul a avut parte de o dezvoltare treptată până a ajuns să devină om de bază al echipei. În momentul în care l-a achiziționat, RB Salzburg a plătit 250 de mii de euro echipei Kafue Celtic FC din Zambia, astfel după 4 sezoane a câștigat de mai bine de 100 de ori suma plătită.
3. Emiliano Buendia (24 de ani), de la Norwich la Aston Villa pentru 38,4 milioane de euro
Mutarea este suma record plătită de clubul din Birmingham pentru aducerea unui jucător iar pentru Norwich este suma record încasată în urma vânzării unui jucător. Buendia a petrecut 3 sezoane alături de canari. Experiența sa în estul Angliei a fost marcată de 2 promovări în Premier League și o retrogradare. De asemenea Norwich face un profit record, după ce în 2018 au plătit numai 1,5 milioane de euro lui Getafe în schimbul transferului mijlocașului argentinian.
2. Ibrahima Konate (22 de ani), de la RB Leipzig la Liverpool pentru 40 milioane de euro
Venit liber de la Sochaux în 2017, Ibrahima Konate pleacă după 4 ani din Bundesliga, către Premier League. Un pas bun făcut de căpitanul naționalei U21 a Franței. Liverpool care s-a confruntat cu accidentări grave în centrul apărării a decis că fundașul francez ar fi o adiție bună, după ce au renunțat la achiziționarea definitivă a turcului Ozan Kabak. În trecut și Konate s-a confruntat cu accidentările, cea mai lungă l-a ținut pe bară 225 de zile, în sezonul 2019/20, când a fost indisponibil pentru 27 de meciuri.
1. Dayot Upamecano (22 de ani), de la RB Leipzig la Bayern Munchen pentru 42,5 milioane de euro
Chiar dacă este cotat la 60 milioane de euro, rivalii de la Bayern au putut să-l achiziționeze pe Dayot Upamecano sub cota de piață datorită unei clauze, fără ca taurii roșii să poată face nimic. Fundașul francez este în sistemul RB încă de la 16 ani, atunci când a fost achiziționat de Salzburg pentru 2,2 milioane de euro de la juniorii lui Valenciennes. După nici 2 sezoane în Austria a făcut ușor trecerea în Germania la RB Leipzig pentru 18,5 milioane de euro.
Plecat la pachet cu managerul Julian Nagelsmann, Upamecano lasă un gol important în apărarea taurilor și Bayern slăbește principala contracandită la câștigarea Bundesligii.
Vara este la început și Upamecano nu va fi pentru mult timp pe primul loc. În condițiile în care transferul lui Jadon Sancho la Manchester United este aproape de finalizare, cel mai bogat campionat al lumii va cuceri curând primul loc în topul sumelor de transfer din această vară.
Premier League
El e "cel mai dorit" jucător din lume: are deja 6 oferte, urmând a pleca gratis de la clubul actual
ACUM 12 ORE
Premier League
Moment fabulos cu Sir Alex: "A luat-o razna la telefon, înjura și urla. Știți ce a făcut mama?"
ACUM 14 ORE