Brahim Diaz, mesaj de o imensă tristețe după finala Cupei Africii! "Inima mea doare"
Brahim Díaz a fost eroul negativ, cel puțin din punct de vedere sportiv, al finalei Cupei Africii. El ar fi putut câștiga trofeul pentru Maroc, însă a ratat de la punctul cu var la ultima fază a timpului regulamentar, Senegal impunându-se după prelungiri. Acum, el a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare.
Ovidiu Burcă: "În China am învățat să iubesc fotbalul din nou"
Sursa video: Eurosport
Brahim Diaz a fost în prim-plan duminică seară. Marocul putea câștiga Cupa Africii la ultima fază a timpului regulamentar, la finalul unei partide marcate de incidente și gesturi incalificabile ale gazdelor, precum lupta devenită virală pentru portarul Senegalului.
După ce "Leii din Teranga" au ieșit de pe teren și păreau fermi pe poziție să nu continue ultimul act, lucrurile s-au calmat, iar Brahim Diaz a avut cucerirea trofeului în picior. Însă el a încercat o "panenka", trimițând pe mijlocul porții foarte slab, portarul apărând mingea fără emoții. În cele din urmă s-a intrat în prelungiri, iar Senegal a devenit "regina Africii".
Brahim Diaz a rupt tăcerea
La o zi după ce le-a spulberat fanilor visul de a-și vedea naționala cu medaliile de aur la gât pentru prima dată după o pauză de 50 de ani, Brahim Díaz a venit cu o reacție pe rețelele de socializare.
Fotbalistul legitimat la Real Madrid a transmis un mesaj sfâșietor, precizând că îl doare inima și că îi va fi greu să își revină după un astfel de moment. El a ținut să își ceară scuze și a punctat că își asumă responsabilitatea pentru eșecul suferit de Maroc.
"Inima mea doare. Am visat la acest titlu datorită iubirii tuturor pe care mi-ați oferit-o, al fiecărui mesaj, al fiecărui gest de susținere care m-au făcut să simt că nu sunt singur. Am luptat cu tot ce am avut, cu inima mai presus de toate. Ieri am eșuat și îmi asum întreaga responsabilitate și îmi cer sincer scuze.
Îmi va fi greu să-mi revin, deoarece această rană nu se vindecă ușor, dar voi încerca. Nu pentru mine, ci pentru toți cei care au crezut în mine și pentru toți cei care au suferit cu mine. Voi continua să merg înainte până în ziua în care voi putea să vă întorc toată această dragoste și să fiu o mândrie pentru poporul meu marocan", a fost mesajul transmis de Brahim Diaz.
Doi fotbaliști români cu experiențe în 7 țări sunt protagoniștii unor interviuri de colecție. Golgheterul României din 2000, Marian Savu a jucat în Ucraina, Cipru și Ungaria și ne spune povestea sa luni de la ora 15 pe Eurosport 2. Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi marți și miercuri de la ora 15.00 pe Eurosport 2. Ambele interviuri realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Senegal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4375.png)
1
0
Morocco
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2779.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)