Decizie incredibilă luată de CAF! Senegal a pierdut trofeul Cupei Africii pe Națiuni
Pe 18 ianuarie, Senegal câștiga în mod dramatic Cupa Africii pe Națiuni, reușind să învingă Marocul în prelungiri, după ce Brahim Diaz ratase un penalty la finalul primelor 90 de minute. Acum, la două luni de la acea partidă, CAF a hotărât ca țara gazdă a ediției precedente să primească trofeul, câștigând cu 3-0 la "masa verde".
Selecționerul Marocului Regragui și-a dat demisia înaintea Cupei Mondiale. Ouahbi este înlocuitorul
Sursa video: SNTV
Finala Cupei Africii pe Națiuni a fost marcată de mai multe momente controversate, iar deznodământul a ajuns oarecum la sfârșit abia acum! În minutul 90+8 al înfruntării, Maroc a primit o lovitură de la 11 metri controversată. Jucătorii din Senegal au ieșit de pe teren, revenind după aproximativ 14 minute. Pe parcursul întreruperii, fanii acestora au încercat să intre pe gazon, s-au bătut cu forțele de ordine, nereguli apărând inclusiv la masa presei.
Până la urmă, jocul s-a reluat și Brahim Diaz a avut șansa să câștige trofeul, dar încercarea sa, o "panenka", a fost salvată de Mendy, astfel intrându-se în prelungiri. Până la urmă, Senegal s-a impus cu scorul de 1-0, dar nu a mai contat, având în vedere decizia luată astăzi.
Comisia de Recurs din cadrul Confederației Africane de Fotbal a hotărât ca meciul să se încheie cu 3-0 la "masa verde" în favoarea Marocului, motivând faptul că Senegal a abandonat partida când sportivii au ieșit de pe teren. Astfel, "Leii din Atlas" au devenit campioni după o pauză de 50 de ani!
"Comisia de Apel a CAF a decis că, în aplicarea articolului 84 din Regulamentul Cupei Africii pe Națiuni (AFCON), echipa națională a Senegalului este declarată învinsă prin forfait în meciul final al TotalEnergies CAF Africa Cup of Nations (AFCON) Maroc 2025 («Meciul»), rezultatul fiind omologat 3–0 în favoarea Federației Regale Marocane de Fotbal (FRMF)", este comunicatul emis de CAF.
Până la momentul scrierii articolului nu au apărut reacții oficiale, fiind de așteptat totuși ca cele două federații implicate să emită comunicate în curând. În plus, cel mai probabil, Senegal va merge la TAS, rămânând de văzut ce va decide forul respectiv.
Ce spunea președintele FIFA după incidentele din finală
După ce Senegal a învins Marocul, Gianni Infantino, președintele FIFA, a transmis un mesaj clar. Acesta a felicitat reprezentativa rămasă între timp fără trofeu, însă a condamnat atât comportamentul jucătorilor, cât și al fanilor. El a dat de înțeles că senegalezii au greșit flagrant și CAF i-a dat acum dreptate.
- De menționat și că Infantino a spus că se așteaptă ca oficialii din cadrul CAF să ia măsurile necesare, iar fanii senegalezi au explodat deja pe rețelele de socializare, considerând că șeful FIFA a pus presiune pentru un astfel de verdict.
"Felicit Senegalul pentru câștigarea Cupei Africii și, de asemenea, Marocul pentru un turneu fantastic, atât ca vicecampioni, cât și ca gazde excepționale.
Din păcate, am fost martori și la scene inacceptabile pe teren și în tribune. Condamnăm ferm comportamentul unor fani, precum și al unor jucători și membri ai personalului senegalez. Este inacceptabil să părăsești terenul în acest mod și, de asemenea, violența nu poate fi tolerată în sportul nostru.
Pur și simplu nu este corect. Trebuie să respectăm întotdeauna deciziile luate de arbitri pe teren și în afara lui. Echipele trebuie să concureze pe teren și în conformitate cu Legile Jocului, deoarece orice altceva pune în pericol însăși esența fotbalului.
În plus, este responsabilitatea echipelor și a jucătorilor să acționeze responsabil și să dea un exemplu fanilor de pe stadioane și milioanelor de telespectatori din întreaga lume. Scenele oribile la care am fost martori trebuie condamnate și nu se vor repeta niciodată. Am reiterat că nu își au locul în fotbal și mă aștept ca organismele disciplinare relevante ale CAF să ia măsurile corespunzătoare", a spus la vremea respectivă Infantino.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Senegal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4375.png)
0
3
Morocco
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2779.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)