Deznodământul unui meci de la Cupa Africii, influențat de nefuncționarea sistemului VAR

Republica Democratică Congo a debutat cu succes la ediția actuală a Cupei Africii, învingând reprezentativa din Benin, scor 1-0, fiind ajutată și de nefuncționarea sistemului VAR în momentul în care cei din Benin au solicitat o lovitură de la 11 metri.

Cu Ngezana în lot, Africa de Sud se pregătește să debuteze la Cupa Africii împotriva Angolei (SNTV)

Sursa video: SNTV

Cupa Africii a început la finalul săptămânii trecute și până acum s-au întâmplat mai multe evenimente inedite: Maroc a marcat un gol fabulos, Salah a salvat-o pe Egipt în prelungiri și Patson Daka a fost la un pas să se accidenteze grav.
Astăzi au fost programate alte patru partide, iar în prima dintre ele, cea în care s-au întâlnit Republica Democratică Congo și Benin, rezultatul a fost influențat de nefuncționarea sistemului VAR, naționala la care evoluează David Kiki fiind afectată.
În minutul 16, Bongonda a deschis scorul pentru DR Congo, ajutat de o eroare a apărării adverse.
În debutul reprizei secunde, DR Congo și-a dublat avantajul prin veteranul Bakambu, dar reușita a fost anulată pentru un ofsaid nesemnalizat inițial. Deși sistemul VAR a funcționat în acel moment, peste doar 16 minute au fost întâmpinate probleme tehnice.
În minutul 63, Mbemba a comis un henț în careu și Benin ar fi trebuit să primească o lovitură de la 11 metri, dar acest lucru nu s-a întâmplat, din cauză că arbitrul nu a putut vedea reluările, astfel că jocul a continuat și Benin nu a avut forța să egaleze, eroarea tehnică influențând în mod evident deznodământul partidei.
În Grupa D, cea din care fac parte DR Congo și Benin, s-a desfășurat un alt meci astăzi, Senegal impunându-se cu scorul de 3-0 în fața naționalei din Botswana.

Salah și-a salvat echipa

Ultima partidă a zilei de luni de la Cupa Africii le-a adus față în față pe Egipt și Zimbabwe. "Faraonii" porneau în mod cert cu prima șansă, adversara aflată pe poziția 131 în ierarhia FIFA înregistrând de-a lungul istoriei doar trei victorii în cadrul competiției și nu a trecut niciodată de faza grupelor.
Egipt a dominat autoritar prima repriză, așa cum era de așteptat, având o posesie de 79%, dar unicul gol a fost marcat de Zimbabwe! În minutul 20, o minge venită de pe partea dreaptă l-a găsit în careu pe Prince Dube, fotbalistul cotat la 150.000 de euro pe Transfermarkt reușind să înscrise.
Până la pauză, egiptenii conduși din teren de Salah și Marmoush nu au egalat, astfel că cei din Zimbabwe începeau să spere la un succes istoric.
În minutul 63, o minge lobată l-a găsit pe Marmoush în lateral, egipteanul a pătruns și l-a învins pe portarul naționalei din Zimbabwe cu un șut în forță. Egiptenii au continuat să preseze în speranța că nu vor pierde două puncte importante și, cu mare dificultate, au găsit drumul spre golul victoriei, reușit de superstarul Mohamed Salah, în minutul 90+1!
Astfel, "faraonii" s-au impus cu scorul de 2-1 și au evitat un adevărat dezastru, ultima dată când nu câștigau în fața reprezentativei din Zimbabwe întâmplându-se în 1993.
Într-un alt meci disputat în Grupa B, Africa de Sud a învins-o pe Angola, scor 2-1, iar luni a avut loc și întâlnirea din Grupa A dintre Mali și Zambia, încheiată cu rezultatul de 1-1.
Joe Cole și Peter Crouch au luat lecții de rugby și au jucat golf împreună, dezvăluind cine e fotbalistul care se descurcă admirabil la ultimul dintre cele două sporturi + ce antrenor celebru a încercat să-l îmbete pe fostul jucător de la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 15.00 pe Eurosport 1. Toate edițiile sunt disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo