Sâmbătă, 17:00, Liverpool v Cardiff City
Cel mai important duel de la ora 17:00 se va consuma pe Anfield Road. Liverpool, una din echipele cu pretenții la titlu, va primi vizita nou-promovatei Cardiff City, echipă ce a obținut primul succes stagional, 4-2, cu Fulham, în runda anterioară. În schimb, Liverpool a rămas neînvisă după primele nouă etape, iar la mijlocul săptămânii „cormoranii” au învins-o pe Steaua Roșie Belgrad cu 4-0 în Liga Campionilor.
Se anunță un duel dezechilibrat, mai ales că Liverpool în ultimele 45 de confruntări împotriva nou-promovatelor nu a mai pierdut niciun punct. Ultima formație care se impunea pe Anfield era Blackpool, în sezonul 2010-11.
Fotbal
Leeds United s-a îndepărtat de zona fierbinte în Premier League cu un succes uriaș la West Ham
ACUM 7 ORE
Sâmbătă, 19:30, Leicester v West Ham
La începutul sezonului, Leicester și West Ham erau considerate echipe cu pretenții la cupele europene, mai ales după transferurile realizate în vară. Dar, după zece etape, cele două formații se află în a doua partea a clasamentului. „Vulpile” ocupă locul 11, cu 12 puncte, în timp ce „ciocănarii” sunt pe locul 14, cu doar șapte puncte.
Victoria este esențială pentru oricare din echipe, iar statistica e favorabilă lui Leicester, care a pierdut doar un meci din ultimele șapte contra londonezilor. Cel mai în formă jucător al gazdelor este James Maddisson, iar de la West Ham principalele guri de foc în atac vor fi Marko Arnautovic și Felipe Anderson.
Luni, 22:00, Tottenham v Manchester City
Epilogul rundei a 10-a se va juca pe Wembley. Tottenham, dezamăgitoare în acest sezon de Liga Campionilor unde ocupă locul al treilea în grupă, primește vizita campioanei en-titre, Manchester City. „Cetățenii” ocupă primul loc în clasament, iar în deplasarea din capitala Angliei vor să-și consolideze această poziție, mai ales că City e neînvinsă în ultimele șase deplasări în Londra, unde a câștigat de cinci ori și a remizat o dată.
Tottenham se va baza pe toți jucătorii importanți din atac, Eriksen, Alli și Kane fiind apți pentru meciul de luni seara. La City nu sunt probleme de lot, cel mai important lucru pentru Pep Guardiola fiind revenirea lui Kevin De Bruyne, belgianul care s-a accidentat grav la genunchi în luna august.
Spanish Supercopa
Real Madrid a câștigat Supercupa Spaniei, după finala cu Athletic Bilbao. Courtois, paradă uriașă
ACUM 8 ORE
Fotbal
Premier League | Gol fantastic reușit de Ward-Prowse în Wolves - Southampton 3-1
ACUM 10 ORE