Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Harry Kane poate pleca de la Tottenham după startul slab de sezon al lui Tottenham

Sebastian Ujica

Actualizat 07/10/2019 la 14:02 GMT+3

Finalista din UEFA Champions League are un start slab de sezon.

Harry Kane

Credit imagine: Getty Images

Tottenham trece prin momente dificile. La 10 puncte în campionat în spatele liderului Liverpool, Tottenham a obținut un singur punct în primele 2 partide din grupele UEFA Champions League, în deplasare cu Olympiakos într-un meci în care a condus cu 2-0. Înfrângerea din meciul al doilea cu Bayern Munchen a încins și mai tare spiritele și se vorbește despre un veritabil cutremur la echipa din nordul Londrei.
Presa din Anglia a scris după înfrângerea cu 2-7 în fața lui Bayern despre o posibilă plecare a lui Mauricio Pochettino la finalul actualului sezon. În ciuda faptului că a reușit să o transforme pe Tottenham în una din cele mai puternice echipe europene, Pochettino nu a reușit până acum să câștige vreun trofeu cu Spurs iar un nou sezon fără trofee l-ar putea determina pe argentinian să caute o nouă provocare.
Cristian Eriksen are șanse minime să mai rămână la Tottenham după acest sezon, el anunțându-și intențiile de a pleca încă din vara trecută. Însă cei de la Tottenham se tem de o altă lovitură grea: posibila plecare a lui Kane.

Kane poate pleca de la Tottenham

Crescut de Tottenham, Harry Kane a devenit un simbol pentru club, reușind să intre în galeria jucătorilor cu peste 100 de goluri în Premier League. Însă atacantul englez a ajuns la 26 de ani iar eșecurile lui Tottenham au crescut semnificativ frustrarea atacantului care se gândește să plece pentru a putea câștiga trofee, anunță The Times. Înfrângerea cu Liverpool în finala UEFA Champions League a fost extrem de dureroasă pentru Kane iar englezul nu crede ca Tottenham mai poate repeta un asemenea parcurs.
Harry Kane a marcat 171 de goluri pentru Tottenham în toate competițiile, însă o eventuală plecare a lui Pochettino l-ar convinge pe Kane să o părăsească pe Spurs. Fostul mare fundaș de la Manchester United, Rio Ferdinand, consideră ca Harry Kane trebuie să plece rapid de la Tottenham.
”Să vorbim despre Harry Kane. Pentru ce joci fotbal? Vrei să fii în fotbal recunoscut ca omul unui singur club sau pentru a câștiga trofee? Apoi îți pui întrebarea: arată Spurs ca o echipă capabilă să câștige trofee? Nu cred, nu. Cred că erau o echipă mai bună în urmă cu doi ani. Eu am avut oportunitatea să plec (de la Leeds la Man United). Am luat o decizie rapid să merg să câștig trofee.
Harry Kane probabil se gândește la asta și își pune aceste întrebări. Trebuie să răspundă rapid la ele. Are 26 de ani și oportunitatea are un timp limitat, vin și dispar foarte rapid” a spus Rio Ferdinand după partida cu Bayern.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo