Trei jucători din Superliga au marcat în preliminariile din Africa! Ce șanse au să se califice la Campionatul Mondial

Trei jucători africani din Superliga au marcat vineri în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2026. Sheriff Sinyan și Aly Abeid, de la CFR Cluj, respectiv Elio Capradossi, de la Universitatea Cluj, și-au trecut numele pe tabela de marcaj pentru Gambia, Mauritania, respectiv Uganda.

Sheriff Sinyan

Credit imagine: Getty Images

Preliminariile Campionatului Mondial din zona Africii se apropie de final. Maroc este prima echipă care și-a asigurat biletele pentru turneul din America, în urma victoriei obținute vineri seara împotriva selecționatei din Niger, scor 5-0.
Alte 8 formații din Africa se vor califica direct la Campionatul Mondial la finalul grupelor, urmând ca una dintre cele mai bune locuri 2 să ajungă în play-off-ul intercontinental. În cadrul meciurilor de vineri, jucătorii formațiilor clujene din Superliga au reușit să marcheze.
Sheriff Sinyan a înscris pentru Gambia în victoria obținută cu 3-1 împotriva Kenyei. Fundașul central de la CFR Cluj a ajuns la 3 goluri marcate în acest sezon, după cele două reușite ale sale din preliminariile Europa League.

Fundași de la CFR și U Cluj, marcatori în preliminariile africane

Un alt fundaș al CFR-ului, Aly Abied, a fost căpitanul selecționatei din Mauritania împotriva reprezentativei din Togo. Acesta a înscris în minutul 68 stabilind scorul final de 2-0 pentru echipa sa.
Rivalul acestora de la Universitatea Cluj, Elio Capradossi, a înscris la rândul său în decursul zilei de vineri, pentru Uganda. Jucătorul "Șepcilor Roșii" a marcat în minutul 90, împotriva Mozambicului, stabilind și el scorul final de 4-0.
Uganda are cele mai mari șanse dintre aceste echipe de a ajunge la turneul final de la anul. Formația lui Capradossi se află pe locul 2 al grupei G, cu 3 etape rămase, în timp ce Mauritania și Gambia au ieșit din lupta pentru calificare.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo