Ianis Hagi, prestație magistrală în meciul cu Basaksehir! Ce notă a primit internaționalul român
Ianis Hagi a fost titular în meciul dintre Basaksehir și Alanyaspor, încheiat cu scorul de 1-1. Deși nu a înscris și nu a oferit o pasă de gol, românul a primit a doua cea mai mare notă, 7,4. Internaționalul român i-a depășit pe cei doi marcatori și a fost întrecut doar de portarul lui Basaksehir, care a primit nota 7,5.
Ianis Hagi în meciul cu Basaksehir
Credit imagine: Getty Images
Rămas liber de contract la finalul sezonului trecut, când s-a despărțit de Rangers, Ianis Hagi a stat foarte mult timp fără un angajament, deși a avut pe masă mai multe oferte.
Printre echipele care l-au dorit pe internaționalul român s-au numărat Elche, Legia Varșovia, Maccabi Tel Aviv și Fatih Karagumruk, dar mijlocașul a hotărât într-un final să semneze cu Alanyaspor.
Pe 13 septembrie, într-o partidă din etapa a 5-a, Ianis Hagi a debutat la formația turcă, intrând pe teren în minutul 66 al confruntării împotriva lui Konyaspor, la scorul de 1-1. Într-un final, Alanyaspor s-a impus cu 2-1, astfel ajungând la șapte puncte.
Miercuri, echipa internaționalului român a disputat un nou meci, cu Fenerbahce (2-2), dar Ianis Hagi nu a putut fi utilizat, pentru că partida era una amânată din prima etapă, moment când el nu era încă legitimat la Alanyaspor.
Astăzi, Alanyaspor a intrat din nou pe teren și Ianis Hagi a bifat a doua prezență în tricoul formației din Turcia, fiind chiar titular în meciul cu Basaksehir. Ianis nu a dezamăgit și a avut o prestație solidă, fiind notat cu 7,4 de Flashscore, a doua cea mai mare notă, după cea primită de Sengezer, portarul adversarei, 7,5.
Basaksehir a deschis scorul în minutul 29, prin Shomurodov, iar Alanyaspor a egalat în minutul 52, Ogundu stabilind rezultatul final, 1-1. Ianis Hagi a primit un cartonaș galben în minutul 65 și imediat după a fost înlocuit de Mounie.
- Faptul că Ianis Hagi a primit notă mai mare decât cei doi marcatori scoate în evidență jocul foarte bun prestat de român.
În urma acestui rezultat, Alanyaspor a ajuns la nouă puncte acumulate în primele șase etape și ocupă poziția a 7-a. Următorul meci al echipei lui Ianis Hagi va avea loc pe 26 septembrie, pe teren propriu, împotriva lui Galatasaray.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Istanbul Basaksehir
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/114438.png)
1
1
Alanyaspor
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/117101.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)