Un internațional român, pe lista unor cluburi uriașe din Turcia! Echipele care "se bat" pentru el
Umit Akdag este unul dintre fotbaliștii care au atras atenția în 2025 la echipa națională de tineret a României. Fundașul central de 22 de ani este legitimat la Alanyaspor, dar ar putea să prindă un transfer în această iarnă, fiind dorit de două forțe din campionatul Turciei. Trabzonspor și Galatasaray s-ar lupta pentru semnătura fotbalistului.
Tănase, concentrat 100% pentru o victorie în derby-ul cu Rapid! "Trebuie să urcăm în clasament"
Sursa video: Eurosport
Umit Akdag s-a remarcat drept un adevărat "turn de control" în echipa națională de tineret a României, cu care a evoluat în preliminariile EURO 2025, dar și la turneul final găzduit de Slovacia.
Vârsta sa – 22 de ani – îl recomandă drept un fotbalist cu mare potențial, astfel că prestațiile sale nu au fost trecute cu vederea nici de cluburile mai mari din Turcia, unde este legitimat la Alanyaspor.
Conform jurnaliștilor turci, Akdag, care mai are contract cu formația sa până în vara anului 2028, este dorit de echipe de top precum Trabzonspor și Galatasaray. Clubul de pe Papara Park ar pregăti deja o ofertă pentru fundașul cu origini românești.
Jurnalistul Berk Mertoz a dezvăluit că echipa Cim Bom Bom ar trebui să facă primul pas pentru transferul lui Akdag, mai ales că suma pe care Alanyaspor și-ar dori-o în schimbul lui nu le-ar pune probleme șefilor de pe Rams Park.
Akdag, dorit de Trabzonspor și Galatasaray
"Cred că primul obiectiv al Galatasaray în perioada de transferuri ar trebui să fie Umit Akdag de la Alanyaspor. Un fundaș central stângaci, născut în 2003, care nu ar ocupa un loc rezervat jucătorilor străini, are 1,93 m înălțime și este foarte eficient la duelurile aeriene. Dar caracteristica sa principală este construirea jocului.
Are un picior foarte curat. Dacă se va face un transfer în zona lui Abdulkerim, aș prefera Umit Akdag în locul unui jucător scump și vedetă. Ar fi o soluție bună pentru perioada post-Abdulkerim.
În acest sezon a jucat 12 meciuri pentru Alanyaspor și a marcat un gol. Este unul dintre fundașii centrali cu cele mai bune performanțe din ligă până acum. Cota de piață actuală a jucătorului este de 900.000 de euro. Cred că Alanyaspor va cere de la Galatasaray cel puțin 4-5 milioane de euro. Eu cred că jucătorul merită această sumă", a anunțat jurnalistul Berk Mertoz.
Umit Akdag ar putea reveni pe teren pentru Alanyaspor duminică după-amiază, când echipa lui va primi vizita celor de la Karagumruk, într-un meci contând epntru cea de-a 17-a etapă a campionatului Turciei.
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de biliard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Alanyaspor
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/117101.png)
2
0
Fatih Karagümrük
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112725.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)