Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cicâldău a marcat, dar Galatasaray nu a putut câștiga derby-ul de pe terenul lui Besiktas

Alex Masgras

Actualizat 25/10/2021 la 21:59 GMT+3

Alexandru Cicâldău a marcat în derby-ul contra celor de la Besiktas, dar nu a putut să își ajute echipa pentru a obține cele trei puncte.

Alexandru Cicâldău (Galatasaray)

Credit imagine: Twitter

Galatasaray a pierdut derby-ul de pe terenul celor de la Besiktas, scor 2-1, după ce echipa lui Fatih Terim a deschis scorul prin Alexandru Cicâldău. Mijlocașul român a deschis scorul în minutul 35, dar Besiktas a reușit să întoarcă rezultatul prin dubla lui Cyle Larin din minutele 39 și 64.
Într-o partidă în care a fost titular și Olimpiu Moruțan, fotbalistul sosit în această vară de la FCSB a fost înlocuit după 64 de minute de Ryan Babel, în timp ce Cicâldău, marcatorul unicului gol al lui Galatasaray, a fost schimbat în minutul 89 de Burak Yilmaz.
În minutul 91, Mostafa Mohamed, proaspăt intrat pe teren, a ratat o lovitură de la 11 metri pentru Galatasaray. După această partidă, Galatasaray se află pe locul 8, cu 17 puncte după 10 partide, în timp ce Besiktas a urcat până pe locul 3, având 20 de puncte.
Știre ințială

Alexandru Cicâldău, gol pentru Galatasaray

Alexandru Cicâldău a deschis scorul în derby-ul dintre Besiktas și Galatasaray. Mijlocașul român, ajuns în această vară în Turcia de la Universitatea Craiova, a marcat în minutul 35 al partidei de pe stadionul celor de la Besiktas. Cicâldău a primit balonul de la Taylan Antalyali în și a șutat de la aproximativ 20 de metri, învingându-l pe portarul Destanoglu.
Din păcate pentru echipa românilor Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, avantajul nu a durat decât cinci minute, echipa antrenată de Fatih Terim fiind egalată în minutul 40, grație reușitei lui Cyle Larin.
În partida de pe Vodafone Arena este titular și Olimpiu Moruțan, celălalt român de la Galatasaray. Scorul după primele 45 de minute în derby-ul dintre Besiktas și Galatasaray este 1-1.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în etapa a 10-a din Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo