Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Olimpiu Moruțan, aproape de despărțirea de Galatasaray! Unde ar putea ajunge fostul fotbalist de la FCSB

Bianca Dumitru

Publicat 30/06/2022 la 15:48 GMT+3

Olimpiu Moruțan s-ar putea despărți în această vară de Galatasaray. Fostul jucător de la FCSB nu mai este dorit la echipa lui Okan Buruk, iar șefii clubului Cim Bom Bom vor să-l trimită sub formă de împrumut la un club din Turcia.

Moruțan, decisiv în Galatasaray - Goztepe 2-1

Credit imagine: Eurosport

Olimpiu Moruțan a ajuns în vara anului 2021 la Galatasaray, fiind transferat de turci de la FCSB. Românul nu a mai prins prea multe minute după ce Fatih Terim a fost înlocuit cu Domenec Torrent.
Galatasaray are un nou antrenor din această vară, numindu-l pe Okan Buruk, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului, pe banca tehnică.
Acesta nu are de gând să-l păstreze în lot pe Moruțan. Jurnaliștii publicației Cumhuriyet au anunțat că fostul fotbalist de la FCSB nu va continua la Galatasaray în stagiunea 2022/23, urmând a fi împrumutat. Șefii echipei Cim Bom Bom iau în considerare să-l trimită pe mijlocașul de 23 de ani la un club din Turcia, din prima sau a doua ligă.
"Pe de o altă parte, împrumutul lui Oimpiu Moruțan, care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, este de actualitate. Fotbalistul de 23 de ani poate fi trimis în Super Lig sau în TFF 1. Lig (n.r. a doua ligă din Turcia) pentru a fi monitorizat", au notat jurnaliștii turci.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Olimpiu Moruțan, a fost, în primăvara acestui an, în atenția celor de la Al Ain, club din Emiratele Arabe Unite.
Citește și:

Moruțan visează să câștige un titlu cu Galatasaray

Mijlocașul de 23 de ani a oferit un interviu pentru presa din Turcia, în luna mai, în care a vorbit despre situația sa la Galatasaray. Fostul jucător al celor de la FCSB a mărturisit că nu înțelege de ce nu este folosit atât de mult, mai ales pentru că a continuat să lucreze la fel la antrenamente.
În plus, Olimpiu Moruțan a declarat că nu își dorește să plece de la Galatasaray în această vară, dezvăluind că visează să câștige un titlu în Turcia cu echipa pentru care Gică Hagi a scris istorie.
"Nu știu de ce nu am mai jucat sub comanda lui Domenec Torrent. Eu am continuat să mă antrenez la fel de mult, poate chiar mai mult, dar antrenorul a luat această decizie, el este responsabil. Eu continui să mă antrenez la fel și niciodată nu m-am oprit din muncă.
Bineînțeles, vreau să rămân la Galatasaray și să câștig campionatul. Cine nu ar vrea să fie la Galatasaray, cel mai mare club din Turcia? Dorința mea este să iau titlul cu această echipă", a declarat Moruțan, potrivit Ajansspor.
În acest sezon, românul a adunat 34 de apariții în tricoul lui Galatasaray, pentru care a reușit 3 goluri și 5 pase decisive.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo