Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cicâldău, misiune dificilă după revenirea la Galatasaray! Cu ce nume mare s-ar putea lupta pentru un loc în primul 11

Bianca Dumitru

Publicat 21/10/2022 la 15:44 GMT+3

Alexandru Cicâldău va reveni la finalul sezonului la Galatasaray, după împrumutul la Al Ittihad. În Turcia ar putea avea parte de concurență serioasă, oficialii clubului din Istanbul intenționând să-l transfere la vară pe Ilkay Gundogan.

Alex Cicâldău

Credit imagine: Getty Images

Alexandru Cicâldău a fost împrumutat în acest sezon de Galatasaray la Al Ittihad, urmând a reveni la Istanbul la finalul acestui sezon.
Românul ar putea avea concurență serioasă în Turcia. Oficialii clubului Cim Bom intenționează să transfere un jucător important pentru postul de mijlocaș central.
Potrivit presei din Anglia, șefii celor de la Galatasaray îl vor pe Ilkay Gundogan, care se află în ultimele luni de contract cu Manchester City. Fotbalistul de 31 de ani nu s-a arătat prea doritor să-și prelungească înțelegerea.
Astfel, turcii sunt optimiști că îi vor obține semnătura titularului din echipa lui Pep Guardiola. Dacă va ajunge la Istanbul, Gundogan va fi al treilea nume mare transferat de Galata în ultimul an.
În vară, în echipa lui Okan Buruk au ajuns Mauro Icardi de la PSG și Juan Mata de la Manchester United.
Citește și:

Cicâldău, fără gol după împrumutul la Al Ittihad

Alexandru Cicâldău mai are contract cu Galatasaray până în 2026. În acest sezon, după împrumutul la Al Ittihad, românul a adunat 7 apariții în tricoul echipei din Emiratele Arabe Unite. Fostul jucător al Universității Craiova nu a reușit niciun gol și nicio pasă decisivă la Al Ittihad.
După despărțirea de Galatasaray, românul a postat un mesaj pe contul său de Instagram, mulțumindu-le turcilor pentru ce a trăit în ultimul an. El le-a promis fanilor că se va întoarce mai puternic.
"Aș dori să transmit mulțumirile și aprecierea mea echipei Galatasaray, jucătorilor, antrenorilor și întregului staff. A fost un an plin de suișuri și coborâșuri, un an cu totul special pentru mine. Succes, sper să ne revedem victorioși. Ne vedem în curând!", a notat Cicâldău, într-un mesaj postat pe contul său de Instagram, la sfârșitul lunii august.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo