Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

3 jucători de la Fenerbahce, chemați să dea explicații după incidentele de la derby-ul cu Trabzonspor

Eurosport
DeEurosport

Publicat 01/04/2024 la 15:48 GMT+3

Trei jucători ai clubului Fenerbahce, printre care nigerianul Bright Osayi-Samuel, au fost convocați la Comisia de disciplină a Federației Turce de Fotbal (TFF) pentru a da explicații asupra violențelor petrecute după un meci de campionat cu Trabzonspor.

Bójka w meczu Trabzonspor - Fenerbahce

Credit imagine: Getty Images

În meciul din 17 martie, câștigat de Fenerbahce (3-2), suporterii lui Trabzonspor au aruncat cu sticle de plastic în jucătorii din Istanbul și la finalul partidei au pătruns pe teren. Fotbaliștii s-au apărat în încăierările provocate pe gazon, iar forțele de ordine au reușit să-i protejeze pe jucători să ajungă la vestiare.
Bright Osayi-Samuel l-a lovit cu pumnul pe unul dintre acești suporteri, care a intrat pe teren cu fața mascata. Alți doi jucători ai lui Fenerbahce, printre care fundașul olandez Jayden Oosterwolde, care l-a lovit pe același suporter, și doi angajați ai clubului sunt, de asemenea, chemați la audieri, a anunțat Federația turcă, într-un comunicat de presă.
În fața Comisiei de disciplină va apărea și un antrenor secund de la Trabzonspor.
Incidentul a stârnit reacții puternice în Turcia, la trei luni după un atac violent asupra unui arbitru al conducătorului clubului Akaragucu, după un meci din Super Lig.
Șeful FIFA, Gianni Infantino, a denunțat violența ca fiind "absolut inacceptabilă".
Treisprezece susținători ai lui Trabzonspor au fost reținuți după meci, dintre care cinci au fost plasați în arest preventiv.
Potrivit Agerpres, secretarul general al clubului Trabzonspor, Kemal Erturk, a cerut săptămâna trecută ca acești suporteri, "arestați pe nedrept, (...) să fie eliberați cât mai repede".
Conform regulamentelor Comisiei de disciplină ale Federației turce de fotbal, Trabzonspor riscă să primească o sancțiune de suspendare a stadionului sau de a juca între șase și opt meciuri fără spectatori.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo