Muslera, dovadă impresionantă de fairplay în derby-ul cu Beșiktaș! Ce a făcut portarul lui Galatasaray

Galatasaray și Beșiktaș s-au întâlnit în weekend, dar ecourile gestului făcut de portarul gazdelor, Fernando Muslera, nu au încetat. Goalkeeper-ul și-a salvat un adversar de la o accidentare, iar dovada sa de fairplay a devenit virală, fiind extrem de lăudată pe rețelele de socializare.

Fernando Muslera bohaterem derbów Stambułu

Credit imagine: Newspix

Galatasaray s-a impus în weekend, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în derby-ul cu Beșiktaș, meci contând pentru a noua etapă din campionatul Turciei.
Deși partida a avut loc sâmbătă, ecourile unui gest făcut de portarul gazdelor nu au încetat să se facă auzite pe rețelele de socializare, imaginile din acel moment viralizându-se.
Muslera și-a salvat un adversar de la o accidentare. Concret, în minutul 90+2, Valentin Rosier a ajuns în apropierea porții după o centrare a lui Ante Rebic. Fundașul lui Beșiktaș a ratat interceptarea balonului și a căzut pe gazon, alunecând cu viteză spre poartă.
Dacă Muslera nu ar fi intervenit prompt și nu l-ar fi împins în lateral pe adversarul său, Rosier s-ar fi lovit de bară și s-ar fi accidentat, dar gestul uruguayanului l-a salvat.
Citește și:

Muslera, dovadă impresionantă de fairplay în derby-ul cu Beșiktaș

Fanii din toată lumea au apreciat gestul portarului de 37 de ani, care l-au lăudat pe rețelele de socializare, evidențiindu-i sportivitatea de care a dat dovadă.
"Umanitate de cea mai înaltă calitate", "Mare portar, dar o și mai mare ființă umană" sau "Definiția sportivității. Minunat!" sunt doar câteva dintre reacțiile microbiștilor.
Pentru echipa lui Muslera urmează astăzi, de la ora 19:45, duelul cu Bayern Munchen, din a treia etapă a grupelor Champions League. Apoi, în weekend, Galatasaray se va deplasa la Rizespor pentru un meci din campionatul Turciei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo