Tyson Fury (33 ani) este personajul momentului în Anglia, după ce l-a învins senzațional pe Dillian Whyte, în runda a șasea. Britanicul a câștigat lupta cu un uppercut uluitor, cu o secundă înainte de finalul rundei a șasea. Adversarul s-a clătinat serios, a fost practic năucit de lovitură, iar arbitrul a întrerupt lupta.
Pe cât de fascinantă a fost lupta, pe atât de surprinzătoare au fost și declarațiile de la final. Fury, care nu a pierdut niciodată un meci în 33 de lupte, a sugerat că s-ar putea retrage după această victorie. Mass-media internațională a vorbit destul de insistent despre o bătălie pentru titlul mondial împotriva câștigătorului revanșei dintre Anthony Joshua și Oleksandr Usyk, dar sportivul în vârstă de 33 de ani pare să aibă alte planuri.
Liga Campionilor UEFA
Klopp, decizie surprinzătoare! Cum încearcă să rezolve problema accidentărilor înainte de finala UCL
ACUM 25 MINUTE

Tyson Fury: "Mi s-a oferit acest meci pe Wembley și am crezut că le datorez fanilor să vin aici și să lupt"

Whyte începuse bine lupta, cu o execuție care părea să-l zguduie pe Fury inițial. Dar campionul mondial a preluat apoi controlul și a închis meciul la sfârșitul reprizei a șasea.
Fury, care acum are 32 de victorii și o remiză, a declarat pentru BT Sport: "I-am promis iubitei mele soții Parisul după a treia luptă cu Deontay Wilder, asta va fi și am vorbit serios. Apoi mi s-a oferit acest meci pe Wembley și am crezut că le datorez fanilor să vin aici și să lupt. Acum s-a terminat, trebuie să fiu un om de cuvânt... ce mod de a ieși!"
Campionul mondial a întărit faptul că această luptă nu a fost vorba despre bani: "Nu a fost niciodată vorba de bani. Conduc un Passat din an 2007! .. Știu că banii nu pot aduce fericirea.. tot ce vreau este să câștig!".

Tyson Fury: "Whyte s-a încurcat cu cel mai bun de pe planetă"

Fury a arătat respect și față de adversar: "Dillian Whyte este un războinic și cred că va deveni campion mondial, dar în seara asta a întâlnit un mare campion în acest sport, unul dintre cei mai mari grei din toate timpurile. Nu există nicio rușine că a pierdut. Este un om dur. Este puternic ca un taur și are inima de leu. Acum nu s-a încurcat cu un boxeur mediocru. S-a încurcat cu cel mai bun de pe planetă."
The Emirates FA Cup
Jurgen Klopp, nemulțumit după finala FA Cup: "Nu o să înțeleg niciodată asta"
ACUM O ORĂ
Fotbal
Finală greu de anticipat în UEFA Europa League - detalii, cote pariuri și ponturi
ACUM O ORĂ