Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România U19 - Slovacia U19 0-1 | "Tricolorii mici" ratează calificarea la barajul pentru Mondial

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 24/06/2022 la 20:32 GMT+3

România U19 a suferit o înfrângere dureroasă cu Slovacia U19, scor 0-1, și a terminat pe locul 4 grupa A de la Camopionatul European. Ca atare, tricolorii ratează calificarea la barajul pentru locul 5, care duce la Campionatul Mondial U20 de anul viitor.

România U19

Credit imagine: Eurosport

România U19 a jucat la egal meciul de la Trnava în fața Slovaciei U19 și a fost taxată la ultima fază a adversarilor, care au dat lovitura în minutul 90+5 prin atacantul Adam Griger. Tricolorii nu au strălucit, au rezistat până aproape de final, dar slovacii au dat lovtura. România U19 termină astfel pe locul 4 în Grupa A de la Campionatul European.
Adversara din baraj pentru Slovacia se va alege dintre Serbia, Israel și Austria, care vor juca mâine în ultimele două meciuri din grupa B. Miza locului 5 este una uriașă: calificarea la Campionatul Mondial U20 din Indonezia, din 2023. În celălalt meci al grupei, Franța a învins Italia cu 4-1 și a câștigat grupa.
Clasamentul final al grupei A
  • 1. Franța - 9 puncte (11-2)
  • 2. Italia - 6 puncte (4-3)
  • 3. Slovacia – 3 puncte (1-6)
  • 4. România – 0 puncte (2-5)
Repriza 2
  • min 90+5: Griger înscrie la ultima fază, iar România pierde la ultima fază a meciului. Visul calificării la baraj e spulberat.
  • min.81: Slovacii cer penalty în urma unui corner, dar arbitrul lasă jocul să continue. Tricolorii s-au retras complet și se apărăr pe două linii, în timp ce adversarii riscă din ce în ce mai mult.
  • min.78: Misovic intră în careul nostru și șutează puternic, dar mult alături.
  • min.74: Popa face un meci de excepție. Portarul de la FC U Craiova 1948 ne-a salvat din nou, intervenind cu piciorul la o centrare care părea promițătoare.
  • min.69: Robert Popa are o nouă intervenție salvatoare, la o lovitură de cap a lui Sliacky.
  • min.58: Slovacii au cea mai mare ocazie a reprizei. Kopasek a scăpat singur cu Popa, dar și-a închis unghiul și portarul român a blocat șutul acestuia.
  • min.57: Ciuciulete reia spectaculos, din semifoarfecă, dar portarul slovac este din nou la post.
  • min.55: Rădăslavescu trimite primul șut al tricolorilor pe poarta adversă în această repriză secundă. Execuția nu-i pune însă probleme lui Hrdina.
  • min.50: repriza secundă a început cu slovacii mai prezenți în jumătatea noastră, dar fără a crea pericol.
Repriza 1
  • min.45+1: Ocazie mare Slovacia! Adam Gazi trece pe lângă deschiderea scorului, după ce șutul său de la aproximativ 11 metri a trecut milimetric pe lângă poartă. Popa era bătut.
  • min.40: Doru Andrei trimite un șut bun de la distanță, dar portarul slovac respinge în față, iar un apărăror a îndepărtat pericolul. România e din ce în ce mai prezentă în jumătate adversă.
  • min.32: O șansă bună pentru România. Andreas Chirițoiu a primit o minge de la Ciuciulete, dar a șutat pe jos, pe direcția portarului, dintr-o poziție bună.
  • min.25. Primul șut pe poartă al României. Rareș Ilie a trimis din afara careului, dar execuția a fost moale și portarul advers a prins fără probleme.
  • min.22: Pauză de hidratare. Este foarte cald la Trnava, astfel că factorul fizic va juca un rol esențial spre finalul meciului.
  • min.15: Partida este echilibrată. Slovacia ține mai mult de minge, dar tricolorii se apărăr exact și încearcă să dea lovitura pe contraatac.
  • min.1: Slovacia are prima ocazie a meciului. Gazi a primit o minge bună între fundașii noștri, dar a șutat alături.
  • min.1: A început partida de pe arena City Arena din Trnava. Deși joacă reprezentativa țării gazdă în tribune sunt puțini spectatori.
UPDATE | România U19 - Slovacia U19, echipele de start
  • România U19: Robert Popa - Andrei Coubiș, Botond Gergely, Gabriel Dănuleasă, Sergiu Pîrvulescu - Andrei Pandele, Aurelian Ciuciulete, Doru Andrei, Eduard Radaslavescu, Rareș Ilie - Andreas Chirițoiu
  • Rezerve: Borbei, Pantea, Popescu, Radu, Sîrbu, Sali, Tănasă, Bodișteanu, Andronache
  • Slovacia: Hrdina - Micuda, Kosa, Ujlaky, Kopasek - Halabrin, Oravec, Holly - Gazi, Jambor, Sliacky
  • Rezerve:Balasz, Gajdos, Griger, Luka, Misovic, Sauer, Sikula, Snajder, Szolgai
Știrea inițială
România U19 nu a reușit să producă surpriza în niciunul dintre primele două meciuri de la Campionatul European U19 din Slovacia, dar înfrângerile suferite cu Italia și Franța nu au fost atât de dure. "Tricolorii mici" au pierdut doar cu 2-1 în fața ambelor echipe, în duelul cu Franța având și un gol anulat.
Pentru jucătorii lui Adrian Văsîi urmează partida cu Slovacia U19, meci decisiv pentru calificarea la barajul pentru locul 5, în urma căruia echipa învingătoare va obține calificarea la Campionatul Mondial U20 de anul viitor.
Nici România U19, nici Slovacia U19 nu au, înaintea meciului din ultima etapă a grupelor Euro, vreo șansă la calificarea în semifinalele competiției, ambele echipe fiind învinse în precedentele partide și având 0 puncte.
"Tricolorii mici" sunt pe locul 3 în clasamentul grupei, având un golaveraj mai bun, iar în această după-amiază au și varianta unui rezultat de egalitatea, care i-ar califica oricum la baraj.
Românii nu iau în considerare, însă, obținerea unei remize, dorindu-și să se impună în duelul cu Slovacia, lucru menționat de Andrei Coubiș, marcatorul golului din meciul cu Franța.
"Vreau să câștigăm neapărat. Un egal nu mi se pare ok. Vreau să câștigăm. Bine că nu o să jucăm cu Anglia sau Serbia, care sunt, după mine, cele mai bune, dar oricum o să fie greu în play-off. Calificarea ar fi ceva extraordinar, am fi văzuți de toată lumea și cred că ar fi foarte frumos", a declarat Andrei Coubiș pentru FRF TV.
Citește și:

România U19, aproape de calificarea la Campionatul Mondial U20

Dacă se va califica la barajul pentru locul 5, România U19 va juca împotriva echipei care va ocupa locul 3 în clasamentul grupei B. Aici situația este incertă, 3 echipe având șanse de a termina faza grupelor pe locul 3: Israel (4 puncte), Serbia (1 punct) și Austria (0 puncte).
În ultima etapă, Israel va întâlni Anglia, iar Serbia va juca împotriva Austriei, ambele partide fiind programate sâmbătă, 25 iunie, de la ora 21:00.
Meciul de la barajul pentru locul 5, care îi va asigura câștigătoarei calificarea la Campionatul Mondial U20 de anul viitor, va avea loc pe 28 iunie.
Partida dintre România U19 și Slovacia U19 are loc astăzi, de la ora 18:30, și va fi transmisă în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo