Ion Marin le-a mulțumit suporterilor pentru mobilizare și este încrezător înaintea semifinalei Campionatului European U19! "Suntem pregătiți"

România se va duela cu Olanda, mâine, de la ora 21:00, în semifinalele Campionatului European. Cu o zi înaintea partidei, selecționerul Ion Marin a transmis un mesaj încrezător și le-a mulțumit suporterilor pentru mobilizare.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

România U19 a reușit o performanța extraordinară, reușind să se califice în semifinalele Campionatului European.
În prima etapă, jucătorii pregătiți de Ion Marin au întors pe final scorul în meciul cu Muntengru, reușind să câștige cu scorul de 2-1, grație golurilor marcate de Emanuel Marincău și David Barbu.
În runda a doua, România s-a duelat cu Spania și a practicat un joc foarte bun, dar până la urmă a pierdut confruntarea cu reprezentativa iberică, scor 1-3.
Astfel, calificarea s-a decis în ultima etapă. România avea nevoie de o victorie cu Danemarca, în vreme ce naționala nordică termina pe locul secund în grupă chiar și cu un egal. Jucătorii noștri au bifat o evoluție spectaculoasă și s-au impus fără emoții, scor 3-0.
Toate atenția este către meciul cu Olanda de mâine, semifinala urmând să se joace în Giulești și toate biletele au fost vândute încă de ieri, astfel că jucătorii noștri vor avea parte de un sprijin masiv în încercarea de a ajuns în ultimul act.
Cu o zi înaintea partidei, Ion Marin a ținut să le mulțumească suporterilor pentru mobilizarea arătată atât pentru meciul de mâine cât și la duelul cu Danemarca. În plus, selecționerul reprezentativei U19 consideră că echipa este pregătită pentru mult așteptata semifinală cu Olanda.
"Eu mi-am făcut datoria, am spus că-mi doresc o semifinală! Băieții au mers mai departe și au declarat că vor să joace finala. Naționala Țărilor de Jos a arătat foarte bine la acest turneu, este în formă bună, dar i-am analizat și suntem pregătiți atât noi, cei din staff, pentru a încerca să luăm cele mai bune decizii, dar și jucătorii.
Mulțumesc, pe această cale, și suporterilor, cei care s-au mobilizat și ne-au împins de la spate cu Danemarca, dar și celor care vor umple mâine seară stadionul", a declarat selecționerul Ion Marin, înaintea semifinalei.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo