Selecționerul Olandei U19 a prefațat semifinala cu România U19 de la EURO 2025! De ce se așteaptă la un meci "foarte greu"

România U19 va înfrunta luni seară, de la ora 21:00, reprezentativa Olandei, într-un meci contând pentru semifinalele Campionatului European U19 din acest an. Înaintea partidei, selecționerul batavilor, Peter van der Veen, a prefațat duelul, dezvăluind că se așteaptă la o confruntare intensă, precizând că echipa "tricolorilor" este puternică.

Acesta este lotul României pentru Euro u21 din Slovacia. Sursa: FRF TV

Sursa video: Eurosport

România U19 a reușit zilele trecute o performanță extraordinară, reușind să se califice în premieră în semifinalele Campionatului European. "Tricolorii mici" vor înfrunta luni seară, de la ora 21:00, pe stadionul Giulești, reprezentativa U19 a Olandei.
Înaintea partidei, selecționerul batavilor a vorbit despre confruntarea cu naționala lui Ion Marin, exprimând ce așteptări are de la meciul care va decide una dintre finalistele competiției.
Peter van der Veen a punctat că "tricolorii mici" formează o echipă puternică, motiv pentru care crede că duelul din Giulești va fi dificil, mai ales că românii vor avea parte de sprijinul spectatorilor, care au manifestat un interes deosebit pentru această partidă.
"Avem un grup foarte unit. E important să rămânem uniți și atunci când lucrurile nu merg bine. Aceste rezultate reprezintă fundația pentru succesul din viitor, dar deocamdată nu am realizat nimic. Misiunea se încheie după ce vom aduce trofeul acasă.
România este o echipă puternică. Va fi foarte greu împotriva lor. În plus, ei beneficiază și de sprijinul suporterilor. Acest lucru îți dă mereu aripi în timpul meciului. Am înțeles că au vândut aproape toate biletele.
Indiferent ce se întâmplă, important este să ne uităm la jocul nostru. Dacă noi jucăm la adevărata noastră valoare, atunci putem câștiga orice meci", a declarat Peter van der Veen, potrivit Federației olandeze de fotbal.

Ion Marin, încrezător înainte de România U19 - Olanda U19

De cealaltă parte, selecționerul României U19 s-a arătat încrezător cu o zi înaintea semifinalei EURO 2025. Ion Marin a ținut să le mulțumească suporterilor pentru mobilizarea arătată atât pentru meciul de mâine.
În plus, selecționerul reprezentativei U19 a precizat că, din punctul lui de vedere, echipa noastră este pregătită pentru mult așteptata semifinală cu Olanda.
"Eu mi-am făcut datoria, am spus că-mi doresc o semifinală! Băieții au mers mai departe și au declarat că vor să joace finala. Naționala Țărilor de Jos a arătat foarte bine la acest turneu, este în formă bună, dar i-am analizat și suntem pregătiți atât noi, cei din staff, pentru a încerca să luăm cele mai bune decizii, dar și jucătorii.
Mulțumesc, pe această cale, și suporterilor, cei care s-au mobilizat și ne-au împins de la spate cu Danemarca, dar și celor care vor umple mâine seară stadionul", a spus Ion Marin.
Duelul dintre România U19 și Olanda U19, din semifinalele EURO 2025, este programat luni seară, de la ora 21:00, și va fi transmis în format LIVETEXT pe Eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo