Tricolorii mici au reușit sâmbătă seara să învingă în cel de al doilea meci de la Campionatul European U21 echipa de tineret a Ungariei cu scorul de 2-1. România a fost condusă dar a reușit să întoarcă rezultatul, beneficiind și de eliminarea lui Szoke în minutul 42.
La final, jucătorii naționalei U21 au declanșat fiesta pe teren, pentru ca apoi, după cină să sărbătorească pe ritmurile celebrei melodii "Bella ciao". Înainte de masă, Mutu a ținut să le țină un speech băieților, unul impresionant, emoționant, care s-a terminat în aplauzele jucătorilor.
"Ați făcut exact ce trebuia să faceți. Din tot sufletul, sunt mândru de voi. Ați dat totul. Ceea ce mă impresionează cel mai tare e spiritul ăsta al vostru de luptă, unitatea asta pe care o aveți să nu o pierdeți niciodată. Chiar sunt mândru, vă spun din tot sufletul, că sunt antrenorul vostru", a spus Mutu în discursul de la cină.
Romanian Liga I
EXCLUSIV - Petrescu, ca și demis de la CFR! Boloni și-a dat acordul de principiu să vină în Gruia
21/10/2021 LA 08:20

România - Ungaria Euro U21 | Mutu, la conferința de presă

Selecționerul Adrian Mutu a explicat la conferința de presă de după meci, care a fost secretul reușitei în acest meci: "Acesta este lucrul care definește această generație, forța și spiritul acesta pe care îl au băieții, resursele pe care le găsesc în momentele dificile. Doar unitatea de care au dat dovadă și forța grupului a făcut ca ei să întoarcă rezultatul în seara asta. Cred că am făcut fericiți mulți suporteri ai României, ai echipei naționale a României. Ne continuăm drumul nostru și ne urmăm visul".
Făcând referire la erorile de arbitraj, tehnicianul român a mai declarat: "Probabil arbitrii nu au fost în cea mai bună zi a lor, dar și așa am reușit să câștigăm acest meci. Am întâlnit o echipă agresivă, arțăgoasă și cu atât mai mult e o victorie frumoasă. Băieții au luptat pentru fiecare centimetru de teren, am înaintat, am ridicat liniile și am reușit să credem până la sfârșit în victorie. S-a văzut calitatea noastră superioară, în acest meci".
Insistând asupra atitudinii jucătorilor săi, Adrian Mutu a reamintit: "Nu suntem aici în vacanță, am venit să le facem viața grea tuturor și să ne luptăm pentru tricoul echipei naționale, pentru România. Responsabilitatea noastră e mare, reprezentăm o țară întreagă și vrem să aducem satisfacție într-o perioadă grea prin care trecem cu toții".
Analizând jocul și mai ales prestația mai puțin reușită din prima repriză, selecționerul a mai adăugat: "La pauză le-am spus <gata cu cadourile>". Pentru că 35 de minute le-am tot făcut cadouri. Poate că și-a făcut efectul și oboseala în anumite faze, pentru că am avut greșeli la pase ușoare, ceea ce probabil le-a dat puțină încredere ungurilor. Mesajul meu a fost să se relaxeze, în sensul în care să nu se precipite, atunci când iau decizii, să joace cu calm, dar în același timp să dea ritmul meciului, să dea intensitate în pase, mingea să circule de pe o parte pe cealaltă".
România mai are de jucat un meci în grupă, la Budapesta: cu Germania, marţi, de la ora 19:00. Calculele de calificare sunt aici.
Romanian Liga I
Dan Petrescu, întrebat dacă se teme că va fi dat afară de la CFR. Anunțul tehnicianului
21/10/2021 LA 07:37
Romanian Liga I
Lovitură de teatru: CFR vrea să scape cu orice preț de Dan Petrescu. Ce s-a întâmplat
21/10/2021 LA 07:21