Mesajul lui Pancu pentru jucători, înaintea ultimului său meci pe banca naționalei de tineret: "Pentru mine e cel mai important"
Publicat 15/06/2025 la 18:40 GMT+3
Daniel Pancu a transmis un mesaj de încurajare jucătorilor echipei naționale U21 a României, la primul antrenament de după înfrângerea dureroasă în fața Spaniei. Acesta vrea ca elevii săi să trateze cu seriozitate ultimul meci de la Campionatul European și totodată ultimul său meci ca selecționer al acestei formații.
Daniel Pancu
Credit imagine: Facebook
România U21 a fost eliminată matematic de la Campionatul European în urma rezultatelor din etapa a doua a grupelor. Echipa antrenată de Daniel Pancu a suferit o înfrângere dureroasă în fața Spaniei în primul meci al zilei de sâmbătă.
"Tricolorii mici" au condus nu mai puțin de 80 de minute la Bratislava, dar eliminarea lui Vladislav Blănuță a schimbat cu totul dinamica partidei, iar ibericii au întors scorul într-un interval de doar 3 minute.
Italia a urmat să învingă Slovacia în celălalt meci din grupa A, astfel calificându-se alături de Spania în sferturi. În urma acestor rezultate, România și Slovacia au fost eliminate cu o etapă înainte de finalul grupelor și vor disputa un meci de palmares marți, de la ora 22:00.
Citește și:
Pancu: "Pentru mine e cel mai important meci"
Daniel Pancu a urmărit ambele înfrângeri ale echipei sale din tribune, iar acesta va reveni pe bancă pentru ultimul său meci ca selecționer al echipei naționale de tineret. Acesta a anunțat la conferința de presă de după meci că va părăsi România U21 după partida cu Slovacia.
Totuși, meciul împotriva gazdelor rămâne unul important pentru tehnicianul de 47 de ani, care vrea să încheie această aventură cu o prestație onorabilă și le-a cerut jucătorilor să trateze cu seriozitate înfruntarea de marți:
"Pentru mine e cel mai important meci de când sunt pe bancă la U21. Vă rog să-l tratați și voi ca atare. Au fost două meciuri cu încărcătură mare, adversari foarte buni. Mă bucur că am fost cu voi împreună", a fost mesajul transmis de Pancu, la antrenamentul de astăzi.
Daniel Pancu va părăsi naționala U21 după doi ani în care a fost la cârma selecționatei de tineret. În locul său se pare că va ajunge actualul antrenor de la U20, Costin Curelea. Rămâne de văzut unde își va continua cariera fostul jucător al Rapidului.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Romania U21
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
1
2
Slovakia U21
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2233.png)
Promo
Promo