Sistemul va fi funcţional începând cu etapa a 4-a, concret meciurile ce vor avea loc în septembrie 2021. România va merge pe terenul Islandei, va juca acasă cu Liechtenstein şi se va deplasa în Macedonia de Nord în luna septembrie, iar aceste partide, precum şi cele rămase, vor avea parte de VAR.
UEFA şi-a dorit iniţial ca sistemul să fie implementat încă de la startul preliminariilor, dar nu s-a reuşit acest lucru din cauza unor complcaţii logistice, dar şi din cauza pandemiei.
Liga
Valencia – Real Madrid 1-2 | "Galacticii" lui Ancelotti revin fantastic și sunt lideri în La Liga
ACUM 6 ORE

VAR în preliminariile Cupei Mondiale

Sistemul VAR va fi implementat la faţa locului, pe stadionul echipei care găzduieşte partida, cu ajutorul echipamentului furnizat de UEFA.
VAR a ajutat foarte mult la Euro 2020, competiţie ce a avut loc în această vară, iar UEFA are încredere că sistemul va fi unul benefic pentru toată lumea chiar şi în preliminariile Cupei Mondiale din 2022.
În cazul Euro 2020, arbitrajul video a funcţionat de la sediul UEFA, din Elveţia, însă acum acest lucru se va schimba, odată cu implementarea sistemului la faţa locului.
VAR-ul a eliminat multe din greșelile de arbitraj, dar încă există o serie de contestatari ai sistemului, care e departe de a fi perfect. Dincolo de off-sideurile discutabile analizate de cei din cabina VAR, se răpește mult din bucuria jocului, în așteptarea deciziilor.
Astfel, Sportsmail anunță că forul mondial a demarat un proiect prin care offsideul va fi tehnologizat și a luat decizia de a fi "semi-automat". În fapt, e un sistem derivat din "goal-line technology", care îi spune în timp real arbitrului dacă mingea a depășit linia porții cu întreaga circumferință, doar că în noul rol va viza poziția jucătorilor din teren.
FIFA studiază ca noul protocol să fie funcțional în 2022, astfel încât la Campionatul Mondial din Qatar să fie totul pus la punct în cele mai mici detalii. În campionatele mari, această tehnologie se preconizează că va fi disponibilă la începutul lui 2023.
România are 3 puncte după primele 3 etape, a învins Macedonia de Nord cu 3-2, dar a pierdut ulterior partidele cu Germania (0-1) şi Armenia (2-3).
Serie A
Juventus și Milan au remizat în derby-ul etapei din Seria A! Torinezii, fără victorie după 4 etape
ACUM 6 ORE
Ligue 1
PSG - Lyon 2-1 | Tensiuni între Messi și Pochettino! Leo a refuzat să dea mâna cu antrenorul
ACUM 6 ORE