Echipa națională a României Under-21 a reușit anul acesta performanța de a se califica la cel de-al doilea turneu final consecutiv, după ce a făcut egal, 1-1, în ultimul meci cu Danemarca. Elevii lui Adrian Mutu vor merge la turneul final din martie 2021, a cărui organizare va fi împărțită între Ungaria și Slovenia.
Rezultatele bune pe care echipa U21 a României le-a înregistrat la tineret în ultima vreme precum și organizarea unor partide din cadrul EURO 2020 i-au făcut pe oficialii români să candideze și pentru Europeanul U21 de peste trei ani, dar onoarea a fost acordată Georgiei, transmite Pro Sport.

României i-a fost respinsă candidatura pentru EURO U21

Fotbal
Noi detalii despre negocierile pentru postul de selecționer! Care sunt cerințele Federației
18/01/2022 LA 03:18
Astfel, șefii organizației cu sediul la Nyon au hotărât să îi aleagă pe gruzini, mai ales ținând cont că le-au respins ultimele candidaturi. Georgia a mai vrut să organizeze EURO 2020 la seniori, dar și finala Europa League de anul acesta. Prin urmare, UEFA a decis ca reprezentanții de la Tbilisi să se ocupe de competiția la tineret de peste trei ani.
Stadioanele cu care România a vrut să obțină EURO 2023
  • Arena Națională (București, 53.000 locuri)
  • Ghencea (București, 31.000 locuri)
  • Giulești (București, 15.000 locuri)
  • Arcul de Triumf (București, 8.000 locuri)
  • "Marin Anastasovici" (Giurgiu, 8.500 locuri)
  • "Ilie Oană" (Ploiești, 15.500 locuri)
  • Cluj Arena (Cluj, 30.000 locuri)
  • "Dr. Constantin Rădulescu" (Cluj, 23.500 locuri)
Fotbal
Edi Iordănescu, în pole-position să preia naționala României: "Au fost mai multe contacte!"
13/01/2022 LA 19:34
Fotbal
Ladislau Boloni s-a decis în legătură cu oferta FRF! Ce are de gând antrenorul
13/01/2022 LA 07:28