Eurosport
Universitatea Craiova, eșec în turul cu Zorya Luhansk. Oltenii, prestație dezamăgitoare
De
Publicat 04/08/2022 la 21:23 GMT+3
Universitatea Craiova a pierdut prima manșă din turul al treilea preliminar Conference League în fața celor de la Zorya Luhansk, scor 0-1. Echipa condusă de Laszlo Balint nu a reușit să pună probleme formației ucrainene și va fi nevoită să întoarcă rezultatul în retur.
Universitatea Craiova, Foto: Facebook
Credit imagine: Eurosport
Oltenii au fost primii care au fost activi în atac, la o lovitură liberă. Hanca a centrat pentru Raul Silva, însă lovitura sa de cap a trecut cu mult pe lână poarta lui Matsapura. Ucrainenii au ripostat imediat cu un șut de la distanță expediat de Nazaryna, care a trecut puțin pe lângă poarta lui Lazar.
Ofensiva lui Zorya nu s-a oprit, iar Kabaiev a trimis și el un șut periculos, care a atins plasa laterală a porții oltenilor. Două minute mai târziu, Buletsa, mijlocașul ucrainenilor, a reușit o fază superbă în care a driblat defensiva oltenilor, însă șutul său în cros a fost respins de Lazar.
Scorul la pauză a fost 0-0, însă jocul oltenilor din prima repriză nu promitea nimic pentru partea a doua a jocului. Zorya a fost în continuare echipa mai bună și după ieșirea de la cabine, iar la zece minute de la startul reprizei secunde, ucrainenii au dat lovitura.
Nagnoynyi a trimis cu capul dintr-o lovitură de colț și l-a învins pe Lazar, care nu a mai putut să își salveze din nou echipa. Primul șut pe poartă al oltenilor a venit de abia în minutul 84, când Andrei Ivan a șutat la colțul scurt, însă Matsapura a respins în corner.
Scorul de pe tablelă a rămas neschimbat până la final, iar Zorya s-a impus la limită în manșa tur cu scorul de 1-0. Craiova va fi astfel nevoită să îi invingă pe urcaineni în retur pentru a-și asigura calificarea în play-off-ul Conference League.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo