Fiorentina, scorul serii în Conference League! Basel și Nice, egal după primele 90 de minute

Fiorentina a făcut scorul serii în Conference League pe terenul celor de la Lech Poznan, scor 4-1. Basel și Nice au încheiat la egalitate primele 90 de minute, în timp ce Anderlecht a câștigat prima manșă de pe teren propriu cu AZ Alkmaar. Cele patru semifinaliste se vor decide săptămâna viitoare.

Lech Poznan-Fiorentina gol de los italisnos en la ida de los cuartos de final de la Europa League 2022/23.

Credit imagine: Getty Images

Fiorentina a reușit scorul serii în manșa tur a sferturilor de finală din UEFA Europa Conference League. Italienii s-au impus cu scorul de 4-1 pe terenul lui Lech Poznan și sunt cu un picior în semifinalele competiției.
Cabral a deschis scorul încă din minutul 4 pentru oaspeți, dar avantajul a durat până în minutul 20, când Velde a restabilit egalitatea. Înainte de pauză, Nicolas Gonzalez a readus-o în avantaj pe Fiorentina, pentru ca în repriza a doua, Bonaventura și Ikone au marcat în minutele 58, respectiv 63, stabilind și scorul final.
Dacă lucrurile par clare în dubla dintre Lech și Fiorentina, Anderlecht a luat și ea o opțiune serioasă pentru calificarea în semifinalele competiției. Belgienii s-au impus cu 2-0 pe teren propriu în fața celor de la AZ Alkmaar, grație golurilor marcate de Muriloo și Ashimeru în minutele 22, respectiv 70.
Citește și:

Calificările se joacă la Nice și Londra săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, returul dintre Basel și Nice se anunță extrem de interesant. În Elveția, cele două au încheiat la egalitate, scor 2-2. Gazdele au deschis scorul din lovitură de la 11 metri prin Amdouni, în minutul 26. Pe finalul primei reprize, Nice a reușit să întoarcă scorul. Mai întâi, Moffi a restabilit egalitatea în minutul 38, după care i-a adus pe francezi în avantaj în minutul 45+1. În minutul 71, Amdouni a realizat și el dubla, iar calificarea se va decide săptămâna viitoare, în Franța.
Tot un rezultat de egalitate s-a înregistrat și în partida dintre Gent și West Ham. Echipa lui David Moyes a avut un gol anulat de VAR în minutul 40 pentru un henț al lui Aguerd, dar a reușit să deschidă scorul înainte de pauză prin Danny Ings. Belgienii rămân însă cu șanse importante pentru calificarea în semifinale, grație golului marcat de Cuypers în minutul 57.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo