Florin Maxim, încă un meci mare cu divizionara secundă Corvinul. "Trebuie să ne jucăm şansa"

Corvinul Hunedoara a făcut un nou meci mare. Divizionara secundă a remizat cu Rijeka, scor 0-0, în prima manșă din turul II preliminar a Ligii Europa.

Florin Maxim (Corvinul Hunedoara)

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daian Cutu
Formația ce a câștigat Cupa României în sezonul trecut dispută meciurile internaționale la Sibiu. Chiar și așa, Corvinul a fost susținută de un număr impresionant de fani la confruntarea cu echipa ce a terminat pe locul al doilea în Croația.
Antrenorul hunedorenilor, Florin Maxim, a declarat la final de meci că nu a fost surprins de adversari și a scos în evidență faptul că elevii săi chiar au reușit să controleze prima repriză.
Maxim a punctat că nu mai există nimic de pierdut și vrea ca cei de la Corvinul să joace un fotbal plăcut la returul de săptămâna viitoare, ce va avea loc în Croația.
"Era un meci aşa cum ne aşteptam. I-am întâlnit în primul lor meci al sezonului. Ştiam că Rijeka e foarte agresivă de la mijloc în sus şi s-a adeverit. Per ansamblu, prima repriză cred că a fost a noastră, a doua a fost puţin echilibrată. I-am băgat în joc la două faze când trebuia să gândim diferit fazele. A fost o minge la Manolache şi una la Fane. Un meci echilibrat cu două echipe bune, care au jucat fotbal. Păstrăm şansele pentru calificare.
Nu avem nimic de pierdut. Trebuie să ne jucăm şansa, să jucăm un fotbal plăcut. Tot le spun băieţilor că fotbaliştii mari cam asta fac, transpun antrenamentul în joc. Nu e nicio teamă, nu ne mănâncă balaurii în meciurile oficiale. Vreau să fim mai încrezători în ceea ce putem da", a spus Florin Maxim, la conferinţa de presă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo