Universitatea Craiova, victorie uriașă la Istanbul! Oltenii, favoriți la calificare în returul cu Bașakșehir

Universitatea Craiova a obținut o victorie uriașă în Turcia, împotriva celor de la Istanbul Bașakșehir. Elevii lui Mirel Rădoi s-au impus cu 2-1 în turul play-off-ului Conference League și au prima șansă la calificare în returul de pe Oblemenco.

Bașakșehir - Craiova, sursa: facebook/Universitatea Craiova

Credit imagine: Facebook

Oltenii lui Mirel Rădoi au avut prima ocazie bună a partidei de la Istanbul, în minutul 6. Nicușor Bancu a șutat puternic spre colțul scurt, din unghi, însă execuția sa a trecut puțin pe lângă poarta lui Șengezer.
Craiovenii au mai avut o ocazie bună în minutul 38. Același Bancu a ajuns în poziție bună de șut, însă execuția sa cu piciorul drept a trecut destul de mult peste poartă. Totuși, ospeții au fost cei care au intrat cu avantaj la pauză.
Centrarea deviată a lui Assad Al-Hamlawi a ajuns la Alex Cicâldău, care a apărut surprinzător în careu, la finalizare. Mijlocașul a reușit să marcheze cu o execuție din plonjon, care l-a ocolit pe Șengezer și a adus deschiderea de scor pentru Craiova, în prelungirile primei reprize.
Citește și:

Craiova, victorie uriașă pe terenul lui Bașakșehir

Oltenii au intrat cu un moral excelent în repriza secundă, iar liderul din Superliga și-a dublat avantajul în minutul 61 prin Calos Mora. Costaricanul a fost pus în situație de singur cu portarul de aruncarea de la margine a lui Romanchuk, iar costaricanul a marcat superb, la colțul scurt.
Elevii lui Rădoi au avut și alte ocazii de a marca prin Bancu sau Assad, însă aceștia nu au fost cei mai inspirați la finalizare. Turcii au redus din diferență în minutul 87, prin Festy Ebosele, care l-a învins pe Isenko la colțul scurt.
Formația din Bănie a reușit să-și mențină avantajul până la final și să obțină probabil cea mai mare victorie europeană a sa din ultimii 10 ani. Craiova are prima șansă la calificare în returul de săptămâna viitoare, de pe Ion Oblemenco.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo