CFR Cluj a avut ghinion cu carul la tragerea la sorți! Brighton are un lot de 36 de ori mai valoros, evaluat la peste jumătate de miliard de euro

CFR Cluj are un traseu aproape imposibil către faza principală din Conference League. După ce au fost repartizați să joace împotriva norvegienilor de la Tromso în turul 3 preliminar, ardelenii și-au aflat luni și posibila adversară din play-off, având în față un posibil duel cu Brighton, echipă care a fost aproape de a prinde un loc de Champions league în Premier League.

Baleba

Credit imagine: Getty Images

După eliminările suferite de FCSB și "U" Cluj, CFR Cluj rămâne singura reprezentantă a României în Conference League. Formația din Gruia s-a calificat în turul 3 preliminar al competiției, după 1-1 în tur cu Alashkert și 3-0 acasă.
CFR Cluj a aflat peste cine va da în următorul tur preliminar, în cazul în care va trece de gruparea din Armenia. Echipa antrenată de Antonio Folha o va întâlni pe Tromso, care a părăsit Europa League, fiind învinsă de Hradec Kralove. Cehii s-au impus în ambele meciuri directe: 1-0 în tur și 3-1 în retur.
Pe hârtie, cei de la Tromso par favoriți în posibila dispută cu CFR Cluj. De menționat că formația din Ardeal se confruntă cu probleme financiare semnificative și nu are bani să facă deplasarea în Norvegia, rămânând de văzut dacă, la fel ca în urmă cu o săptămână, un sponsor va interveni și va achita zborul.

CFR Cluj – Brighton, în play-off-ul Conference League, dacă ardelenii trec de Tromso

CFR Cluj a avut ghinion cu carul la tragerea la sorți pentru play-off-ul Conference League, care a avut loc luni. Fosta campioană a României ar urma să se înfrunte cu Brighton într-o posibilă dublă pentru calificarea în faza principală, dacă inițial o elimină pe Tromso.
Diferența dintre loturile lui Brighton și cel al lui CFR Cluj este una astronomică, englezii având o echipă evaluată la 647,5 milioane de euro de către site-ul Transfermarkt, de 36 de ori mai mare decât cea a românilor (17,98 milioane de euro).
Brighton este un club a cărui filosofie trebuie dată ca exemplu, iar în sezonul trecut s-a luptat până în ultimele etape din Premier League la un loc de Champions League. În cele din urmă, "pescărușii" au ratat și prezența în Europa League și vor evolua în a treia competiție europeană.
Cel mai valoros jucător al lui Brighton e cotat la 60 de milioane de euro, de peste 3 ori mai mult decât întreaga echipă clujeană. Este vorba despre fundașul croat Luka Vuskovic, pentru care englezii au plătit aproape 54 de milioane de euro lui Tottenham și au realizat cel mai scump transfer din istoria clubului.
Apărătorul e urmat îndeaproape de vedetele Carlos Baleba, evaluat la 55 de milioane de euro de site-ul Transfermarkt, de Yankuba Minteh (45 de milioane de euro), Bart Verbruggen (40 de milioane de euro), Yasin Ayari (40 de milioane de euro) sau Ferdi Kadioglu (35 de milioane de euro).
În ultimii 5 ani, Brighton a vândut jucători de aproape 600 de milioane de euro, iar vara aceasta a încasat 60 de milioane de euro doar pe olandezul Jan Paul van Hecke, cedat la Tottenham. Secretul lui Brighton este Tony Bloom. Miliardarul englez a implementat un algoritm prin care aduce jucători, dar și manageri, care deocamdată este în avangarda fotbalului mondial.
Prima manșă dintre CFR Cluj și Tromso, din turul trei preliminar al Conference League, este programată joi, 6 august, de la ora 19:30, în Gruia. Returul se va disputa o săptămână mai târziu, pe 13 august, în Norvegia.nPartidele din play-off-ul Conference League vor avea loc la 20 şi 27 august.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo