Numirea lui Șumudică la CFR Cluj, analizată de doi foști internaționali români! "Nu mă așteptam"
Eurosport on GoogleLa cinci ani de la scandalul cu Neluțu Varga, Marius Șumudică a revenit la CFR Cluj. După anunțul făcut de finanțator, Florin Prunea și Gabriel Torje au analizat mutarea ardelenilor, consideră că este una inspirată și că antrenor a primit anumite garanții din partea conducerii.
Marius Șumudică
Credit imagine: Getty Images
CFR Cluj a fost învinsă de Tromso, scor 0-5, în prima manșă a celui de-al treilea tur preliminar din Conference League. La scurt timp după ce meciul s-a încheiat, Neluțu Varga a declanșat o adevărată revoluție în Gruia și a anunțat că Antonio Folha este istorie la echipă. În plus, el a dezvăluit la acea vreme că îi vede pe Edi Iordănescu și Marius Șumudică drept principalii candidați la preluarea băncii tehnice.
În cele din urmă, Marius Șumudică a semnat cu CFR Cluj. Antrenorul de 55 de ani revine astfel în Gruia după o pauză de cinci ani, iar Florin Prunea și Gabriel Torje au analizat mutarea realizată de ardeleni. Fostul portar al "Generației de Aur" nu se aștepta la această numire și este convins că "Șumi" a primit unele garanții din partea conducerii.
"Vestea bună pentru cei de la CFR e că mi se pare că nu mai pleacă domnul Varga. Dacă Șumudică s-a dus, înseamnă că s-a dus să fie antrenor la CFR, nu la UTA, cred eu. E o mișcare la care nu mă așteptam, sincer. E un antrenor care a confirmat, care știe unde se duce, îl cunoaște foarte bine pe domnul Varga. Îmi lasă impresia că vrea să antreneze, că se duce să muncească. Șumudică nu e un antrenor care se duce în orice condiții. În momentul de față bănuiesc că nu sunt, dar cred că are niște garanții că își va putea face meseria în mod loial și corect", a declarat Florin Prunea, conform Digisport.
Părerea lui Gabriel Torje
De cealaltă parte, Gabriel Torje consideră că situația este una win-win pentru cele două părți implicate. Totodată, fosta extremă este de aceeași părere cu Prunea, că Șumudică a primit anumite garanții. În plus, el crede că numirea lui "Șumi" dă de înțeles că Neluțu Varga vrea în continuare să facă performanță la CFR Cluj, în ciuda discursului de capitulare al finanțatorului de după înfrângerea cu Tromso.
"Clar sunt surprins, după modalitatea în care s-au încheiat lucrurile (n.r. în primul mandat al lui Șumudică). Faptul că domnul Șumudică acceptă să se ducă din nou acolo înseamnă că a primit niste garanții că nu se vor mai întâmpla anumite lucruri din nou. Știm foarte bine cum a plecat de acolo. După o perioadă foarte scurtă, cu scandal. Nu mai știm acum dacă a fost bătaie sau nu, dar au fost certuri. A fost un scandal destul de mediatizat și lumea a auzit de el.
Dar e un câștig pentru CFR, și invers. În primul rând, Șumudică antrenează o echipă care își propune să ajungă în play-off și să se bată la campionat, ca de fiecare dată. Pentru CFR, numirea lui Șumudică arată că își dorește în continuare să se lupte la obiectivele fixate de la începutul sezonului și că nu arunca prosopul după acest 0-5 acasă, care e echivalent cu o eliminare. Ar trebui să fie o remontada cum nu s-a mai văzut până acum", a spus Torje pentru sursa menționată mai sus.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Tromsø IL
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4929.png)
13.08
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)