Revoluție la CFR Cluj după dezastrul cu Tromso! Primele două plecări sunt evidente: "Curăț tot"
Eurosport on GoogleNeluțu Varga a anunțat că va începe o adevărată revoluție la CFR Cluj și spune că va "curăța tot". În declarația pe care a oferit-o, finanțatorul formației din Gruia nu a vrut să ofere prea multe detalii, dar pare evident că antrenorul Antonio Folha și fundașul Renato Pantalon vor fi dați afară.
Renato Pantalon
Credit imagine: Imago
CFR Cluj a întâlnit-o pe Tromso în al treilea tur preliminar din Conference League. Gruparea ardeleană a fost nimicită de către cea norvegiană, scor 0-5, într-o partidă în care oaspeții au fost net superiori în Gruia, iar reprezentanta României a trimis un singur șut pe poartă.
După ce meciul s-a încheiat, Neluțu Varga a anunțat o adevărată revoluție la CFR Cluj. Deși finanțatorul a spus că nu vrea să ofere numele celor care vor pleca, din declarația sa reiese că fundașul Renato Pantalon și antrenorul Antonio Folha nu vor continua la echipă.
"Scuză-mă, dar sunt negru de supărare. Mi-e greu să vorbesc după așa umilință și așa fotbal. Curăț tot! O să curăț inclusiv pantaloni, antrenori și câțiva dintre jucători. Nu vreau să dau nume la ora asta, dar o să vedeți că o să mă țin de cuvânt și chiar o să fac curățenie la CFR Cluj", a declarat Neluțu Varga, conform Fanatik.
Antonio Folha a îndeplinit rolul de antrenor principal la Porto U15, Porto U19, Porto B și Portimonense, înainte să sosească la CFR Cluj, în această vară, după plecarea lui Daniel Pancu la Rapid. Bilanțul tehnicianului lusitan este de două victorii, o remiză și trei înfrângeri de când a sosit în Gruia.
În vârstă de 28 de ani, Renato Pantalon a trecut pe la Zadar, Kustosija, Rudes, Aluminij, Rio Ave, Estrela Amadora și Jablonec, la fel ca și Folha semnând cu CFR Cluj înainte de startul actualului sezon. Fundașul croat a fost integralist în ultimele patru partide disputate de ardeleni în toate întrecerile.
CFR Cluj - Tromso 0-5
În minutul 5, Heine Larsen a deschis scorul pentru Tromso. Camora a ezitat în două rânduri să intervină la minge, iar norvegianul l-a învins pe debutantul Moreira din câțiva metri. În minutul 20, același Larsen a făcut 2-0 după o gafă comisă de Abeid și Pantalon, care l-au lăsat singur la marginea careului, iar atacantul a finalizat cu un șut la colțul lung.
În minutul 27, Isak Dahlqvist, cu o execuție în forță, aproape de firul ierbii și de lângă Camora, a dus scorul la unul de neprezentare, situația devenind dezastruoasă pentru CFR Cluj. Nyhammer a punctat la rândul său, cu un șut superb, în minutul 42, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid la Larsen, care se afla pe traiectoria "balonului". Până la urmă, la cabine s-a intrat cu Tromso în avantaj, scor 3-0.
La pauză, Octavian Vâlceanu l-a schimbat în poartă pe Moreira, debutul portughezului la CFR Cluj fiind un adevărat dezastru. Modificarea s-a dovedit a fi inspirată, având în vedere că Vâlceanu a avut mai multe intervenții salvatoare în repriza secundă, însă nu a putut evita încasarea a alte două goluri.
În minutul 61, la al patrulea șut al echipei norvegiene, Dahlqvist a făcut 4-0 cu o execuție violentă. Același atacant suedez a dus rezultatul la un incredibil 5-0, în minutul 74, când, scăpat singur cu Vâlceanu, a înscris fără emoții, reușind hat-trick-ul.
Până la finalul partidei, CFR Cluj nu a reușit nici măcar să reducă din diferență. Mai mult decât atât, echipa lui Antonio Folha a trimis un singur șut pe poartă! Astfel, pentru al doilea an la rând, CFR Cluj pierde prima manșă a unei duble din Conference League la cinci goluri diferență. În sezonul precedent, Hacken se impunea pe teren propriu cu 7-2.
Returul se va disputa în Norvegia, joia viitoare, de la ora 20:00, și, în mod evident, calificarea CFR-ului în play-off este utopică. Pentru un loc în faza principală, Tromso ar urma să aibă o misiune dificilă. În cazul în care nu vom asista la o revenire fantastică, scandinavii se vor duela cu Brighton.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
0
5
Tromsø IL
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4929.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)