Diferenţa în acest meci a fost făcută de dubla eroare din apărarea campioanei României, ieşirea greşită a portarul Bălgrădean şi henţul făcut de Camora, gazdele marcând din penalty, prin Vaclav Pilar (52).
Dan Petrescu este la al doilea eşec consecutiv după revenirea la CFR, în Cehia echipa sa jucând mai bine după ce a rămas în zece oameni.
Jablonec a început bine jocul şi a controlat ostilităţile, având o primă mare ocazie de gol în min. 6, când Plestil a intrat în careu şi a şutat peste poartă din poziţie favorabilă.
Romanian Liga I
Rapid obține prima victorie în Liga 1 după 5 etape! CFR Cluj, învinsă grație unei duble a lui Bălan
ACUM 6 ORE
Pilar (20) a tras foarte bine din marginea careului, dar Bălgrădean a respins de lângă bară. Portarul campioanei s-a remarcat şi în min. 22, la şutul din 10 metri al lui Zeleny.
Prima oportunitate a CFR-ului s-a consemnat în min. 32, când Omrani a trimis cu capul peste poartă, după un corner executat de Deac.
Gazdele au mai avut o şansă prin Kratochvil (37), la centrarea lui Holik, dar Bălgrădean a reţinut mingea trimisă cu capul.
Echipa din Gruia a avut două şuturi notabile până la pauză, prin Omrani (39), deviat pe lângă poartă, şi Culio (40), reţinut de Hanus.

Gafe în serie în Jablonec - CFR 1-0: Bălgrădean și Camora

În repriza secundă, la o centrare de pe stânga, Bălgrădean a ieşit pe sub minge, iar Camora, dezechilibrat, a atins mingea cu mâna, fiind eliminat de arbitru pentru henţ în careu. Pilar a transformat lovitura de pedeapsă (52).
Până la final, Jablonec a mai avut o singură ocazie clară până la final, un voleu imprecis al lui Plestil din mijlocul careului (60).
CFR a jucat mult mai bine în zece oameni şi şi-a creat şi două ocazii mari de gol, dar Bouhenna (65) a trimis în portar din 5 metri, la centrarea lui Bordeianu, iar Costache a reluat pe lângă poartă din 6 metri (90+5). Omrani a avut şi el un şut din unghi (79) prins de portar.
Clujenii au încheiat cu mai multe şuturi la poartă (12-11), raportul mingilor trimise pe spaţiul porţii fiind egal, 4-4.
În celălalt meci al grupei, Randers FC şi AZ Alkmaar au terminat nedecis, 2-2. În etapa a doua, pe 30 septembrie, vor avea loc partidele AZ Alkmaar - Jablonec şi CFR Cluj - Randers FC.
Locul 1 din grupă merge direct în optimi, în timp ce locul secund merge către un baraj.
Sursa: Agerpres
Romanian Liga I
Dan Petrescu, nemulțumit după meciul cu Gaz Metan! Cine sunt cei doi jucători care l-au impresionat
03/10/2021 LA 19:07
Romanian Liga I
CFR Cluj revine de la 0-1 și obține a 10-a victorie din Liga 1! Gol și assist pentru Petrila
03/10/2021 LA 16:52