CFR Cluj avea nevoie de un rezultat pozitiv contra olandezilor de la Alkmaar, pentru a spera în continuare la o calificare în primăvara europeană.
Ardelenii au început însă foarte slab, iar oaspeții au avut o primă ocazie în minutul 15, când Clasie a trimis în bară cu un voleu de la marginea careului. Inevitabilul s-a produs peste numai 3 minute, când Karlsson a reluat cu capul în plasă o centrarea a lui Sugawara.
Până la pauză CFR a încercat să preia controlul jocului, dar mingea a stat mai mult în posesia olandezilor, care au dejucat de fiecare dată pressing-ul pe care l-au încercat jucătorii lui Dan Petrescu.
Fotbal
FRF are o nouă variantă pentru banca echipei naționale! Ce antrenor au pus pe listă
ACUM 5 ORE

CFR Cluj - AZ Alkmaar 0-1 | Ardelenii au făcut un nou meci modest

CFR a început mult mai motivată partea secundă, iar Omrani a avut o primă șansă importantă de egalare în minutul 50. Francezul a reluat cu capul o centrare a lui Deac, dar execuția nu a avut forță și mingea a fost reținută fără probleme de portarul advers. La numai 3 minute distanță, Debeljuh a trecut și el pe lângă gol, reluând cu capul pe lângă poartă după o centrare a lui Omrani.
Meciul s-a liniștit ulterior și Alkmaar a preluat din nou controlul ostilităților, chiar dacă nu au mai avut nicio șansă importantă la poarta lui Bălgrădean. Ardelenii au avut o determinare mai mare față de prima repriză, dar nu au reușot să pună suficientă presiune pe adversari și să-i forțeze să greșească.
Centrări fără adresă, șuturi total nereușite și lipsă de idei în ultimii 30 de metri au fost caracteristicile jocului CFR-ului până la final. Nici norocul nu a ținut cu CFR în această seară. Petrila putea salva un punct, dar execuția sa din lovitură liberă din minutul 86 a șters bara transversală și a ieșit în afara terenului. Totuși, atacantul ardelenilor a vrut mai mult să centreze la faza respectivă.
S-a terminat 0-1 și CFR rămâne ultima în grupă, cu un singur punct, dar păstrează în continuare șanse la locul secund, în special datorită rezultatului din celălalt meci al grupei. Jablonec a condus cu 2-1 până spre final, dar Randers a egalat din tr-un penalty în minutul 90 și totul e posibil în ultimele 3 etape.
Clasamentul grupei:
  • 1.AZ Alkmaar - 7 puncte
  • 2.Jablonec - 3 puncte
  • 3.Randers - 3 puncte
  • 4.CFR Cluj - 1 punct

CFR Cluj - AZ Alkmaar LIVE TEXT

min.86: Petrila a executat periculos o lovitură liberă, dar mingea a șetr bara și a ieșit în afara terenului.
min.82: Dan Petrescu efectuează și ultimele 2 schimbări: Omrani îi lasă locul lui Costache, iar Bordeianu a fost înlocuit cu Sigur jonsson.
min.80: CFR nu reușește să pună suficientă presiune la poarta adversă. Ardelenii sunt total neinspirați în ultimii 30 de metri, iar olandezii absorb fără probleme orice tentativă de atac al campioanei României.
min.73: Denis Alibec i-a luat locul lui Păun! Dan Petrescu mizează totul pe cartea atacului pentru ultimele 20 de minute.
min.63: Bordeianu preia o minge la marginea careului și șutează din voleu, dar mingea trece mult peste poartă.
min.61: Debejuh primește și el cartonaș galben, după ce l-a lovit cu cotul pe un adversar într-un duel aerian. Croatul este schimbat de altfel la această fază, locul său fiind luat de Petrila.
min.60: Meciul s-a liniștit și olandezii sunt mai mult în control! Jucătorii CFR-ului au totuși o altă determinare față de prima repriză.
min.54: Debeljuh are și el o șansă bună de egalare, dar lovitura sa de cap a trecut pe lângă poartă. CFR arată cu totul altfel în acest start de repriză secundă.
min.50: Prima ocazie importantă a CFR-ului! Deac a pătruns foarte bine pe partea dreaptă și i-a centrat lui Omrani, dar lovitura de cap a francezului a fost moale și pe centrul porții, fiind reținută fără emoții de Vindahl.
min.49: Pavlidis vede cartonașul galben după o intrare dură asupra nou intratului Boateng.
min.46: A început repriza secundă! Dan Petrescu a efectuat o schimbare la pauză: Boateng a intrat în locul lui Culio.
Pauză: S-a terminat prima repriză din Gruia! CFR a avut o prestație foarte modestă, având un singur șut pe poarta adversă. Olandezii au controlat jocul în mare parte, deși nici ei nu au strălucit. După ce au marcat, oaspeții s-au mulțumit să țină de minge și nu au mai avut mari ocazii, dar dacă CFR nu va schimba ceva în partea secundă va fi greu de crezut că jucătorii lui Dan Petrescu pot obține un rezultat pozitiv.
min.45+1: Culio vede și el cartonașul galben, după o intrare dură asupra unui adversar.
min.40: Deac a rămas întins pe gazon în urma unui duel! Mijlocașul a primit îngrijiri medicale, dar dă semne că poate continua partida.
min.30: Jocul este la discreția olandezilor, care țin de minge fără mari probleme, în ciuda pressing-ului pe care încearcă să-l facă jucătorii lui Dan Petrescu.
min.27: Andrei Burcă a primit primul cartonaș galben al partidei.
min25: Bălgrădean are încă o intervenție salvatoare, de data aceasta la un șut de la marginea careului expediat de Midtsjo.
min.23: Debeljuh trimite primul șut pe poartă al CFR-ului, dar execuția croatului este reținută fără probleme de portarul advers.
min18: Gol Alkmaar! Oaspeții deschid scorul prin Karlsson, care a reluat cu capul în plasă o centrarea a lui Sugawara.
min.17: Alkmaar are încă o șansă bună de a deschide scorul, dar Bălgrădean a avut o intervenție excelentă la execuția lui Pavlidis.
min.15. Olandezii au prima ocazie importantă a partidei. Clasie a șutat din voleu de la marginea careului, dar mingea a șters bara din dreapta lui Bălgrădean. Portarul CFR-ului era bătut.
min.10: CFR ajunge pentru prima dată în preajma careului advers, dar Ormani a greșit ultima pasă și pericolul a fost îndepărtat de fundașii adverși.
min.5: Cele 2 echipe au început prudent. Olandezii au avut primul corner al partidei, dar nu au reușit să pună în pericol poarta lui Bălgrădean.
min.1: A început partida din Gruia
S-au anunțat cele două echipe care vor evolua în această seară:
CFR Cluj: Bălgrădean; Manea, Burcă, Cestor, Camora: Păun, Bordeianu, Culio; Deac, Debeljuh, Omrani
AZ Alkmaar: Vindahl-Jensen; Sugawara, Hatzidiakos, Martins Indi, Wijndal; Midtsjo, De Wit, Clasie; A. Gudmundsson, Pavlidis, Karlsson
articolul inițial
CFR Cluj va primi în această seară, de la ora 22:00, vizita celor de la AZ Alkmaar, într-un meci din a treia etapă a grupelor Conference League în care jucătorii lui Dan Petrescu sunt obligați să obțină un rezultat pozitiv pentru a mai putea spera la calificarea în primăvara europeană.
Înaintea acestei partide, campioana României este pe ultimul loc al grupei D, având un singur punct, obținut din remiza cu Randers, scor 1-1, în celălalt meci din faza grupelor CFR fiind învinsă cu 1-0 de Jablonec.
De cealaltă parte, Alkmaar este liderul grupei, cu 4 puncte, în primele două etape înregistrând o remiză, 2-2 cu Randers, și o victorie, 1-0 cu Jablonec.
Mai mult decât atât, olandezii vin după o victorie cu 5-1 obținută în fața celor de la FC Utrecht, în Eredivisie, în timp ce clujenii au pierdut în weekend în fața celor de la Rapid, cu scorul de 2-0.

Ce au declarat cei doi antrenori

Înaintea partidei din această seară, antrenorul CFR-ului s-a arătat îngrijorat. Dan Petrescu a spus că îl frământă foarte mult ceea ce se întâmplă la echipă, fiind conștient că jucătorii nu mai sunt în forma din anii trecuți. Tehnicianul a vorbit și despre Alkmaar, echipă pe care o consideră un adversar de temut din cauza faptului că are un lot tânăr.
"Sunt conștient că nu mai e echipa care a fost, în anii trecuți, în cupele europene. Pot să spun că Alkmaar mă sperie pentru că are un lot foarte bun, tânăr, între 21 și 28 de ani. Sunt 14 jucători de națională, jucători de clasă, care au tinerețe și viteză.
Au terminat pe locul 3 într-un campionat foarte puternic. Jocul de atac al lor este, sincer, unul pe care nu l-am mai văzut de mult la alte echipe. Pe mine mă sperie mai mult forma noastră decât cei de la Alkmaar. Dar și cei de la Alkmaar", a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.
De cealaltă parte, Pascal Jansen, antrenorul celor de la AZ Alkmaar, a vorbit despre omologul său, analizându-l în detaliu pe Dan Petrescu.
"Antrenorul CFR-ului este un nume important în fotbalul european. El își dorește să scoată totul din această echipă și are la dispoziție câțiva jucători buni. Este datoria noastră să îi împiedicăm să strălucească", a spus antrenorul olandezilor.

Echipele probabile

CFR Cluj: Bălgrădean - Manea, Burcă, Cestor, Camora - Culio, Sigurjonsson - Deac, Păun, Petrila - Omrani
AZ Alkmaar: Vindahl - Sugawara, Chatzidiakos, Martins Indi, Wijndal - Midtsjo, De Wit, Clasie - Gudmundsson, Pavlidis, Karlsson
Meciul dintre CFR Cluj și AZ Alkmaar este programat de la ora 22:00 și va fi transmis în format LIVE TEXT pe eurosport.ro.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
https://i.eurosport.com/2021/10/18/3239116.jpg
Romanian Liga I
Dan Petrescu l-a exclus din lot pe Alibec după meciul cu Clinceni! Prima reacție a clubului
ACUM 8 ORE
Romanian Liga I
Haos la CFR! Alibec s-ar fi săturat de Dan Petrescu și a plecat de pe bancă în timpul meciului
ACUM 18 ORE