Tottenham a tratat cu lejeritate partida cu slovenii de la FK Mura, din etapa a 5-a a fazei grupelor Conference League, iar acest lucru a costat echipa lui Conte. Gazdele au deschis scorul în minutul 11 prin Horvat, iar misiunea londonezilor s-a complicat serios în minutul 32, când Sessegnon a primit al 2-lea cartonaș galben și a fost eliminat.
Chiar și în 10 oameni, Spurs a egalat în minutul 72, grație lui Harry Kane, care a fost titular. Meciul părea că se îndreaptă către o remiză, dar Amadej Marosa a dat lovitua de grație în minutul 90+4, aducând micuței echipe slovene probabil cea mai importantă victorie din istorie.
Acesta a fost primul meci pierdut de Tottehnam după venirea lui Antonio Conte la echipă și chiar dacă Europa Conference League nu reprezintă o prioritate pentru italian, partida din acastă seară va rămâne o pată neagră pe CV-ul său.
Premier League
Antonio Conte recunoaște că Tottenham este cea mai mare provocare a sa de până acum
02/12/2021 LA 16:16
Citește și:

Tottenham, în pericol să rateze primăvara europeană

La fel se va întâmpla și cu prestigiul celor de la Tottenham, care au pierdut contra unei echipe cu o valoare totală a lotului de numai 6,7 milioane de €, mult mai puțin decât salariul anual al mai multor jucători de la Spurs. În plus, investițiile făcute de Spurs în ultimele campanii de achiziții au fost imense. Spre exemplu, în vara anului 2019, londonezii au cheltuit peste 160 de milioane de £ pe numai 4 jucători: Ryan Clarke, Giovani Lo Celso, Tanguy Ndombele și Ryan Sessegnon, ultimii doi fiind în această seară pe teren.
Îngrângerea din Slovenia o poate costa pe Tottenham foarte mult. În celălalt meci din grupă, Rennes și Vitesse au remizat spectaculos, 3-3, cu olandezii egalând în minutul 90. Astfel, Rennes este sigură de câștigarea grupei (11 puncte), iar Tottenham sunt la egalitate de puncte pe locul 2, cu câte 7 puncte fiecare.
În ultima rundă, Tottenham va juca acasă cu Rennes, iar Vitesse va primi vizita celor de la Mura. Dacă Spurs și Vitesse își vor câștiga meciurile, ocupanta poziției secunde se va decide la golaveraj, deoarece în meciurile directe cele două echipe și-au împărțit victoriile. Londonezii au avantaj de două goluri în acest moment, dar o victorie la scor a olandezilor cu Mura nu ar fi exclusă, astfel că Spurs va tremura pentru prezența în 16-imile Conference League.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Premier League
Burnley - Tottenham, amânat din cauza unei furtuni de zăpadă! Imagini incredibile de pe Turf Moor
28/11/2021 LA 13:44
Premier League
Antonio Conte, mână de fier la Tottenham! Un jucător a dezvăluit ce alimente a interzis italianul
26/11/2021 LA 10:17