CFR Cluj a pierdut la limită partida de pe Olimpico cu Lazio! Clujenii au evoluat din minutul 15 cu un om în plus

Lazio a învins-o pe CFR Cluj în play-off-ul pentru optimile UEFA Europa Conference League. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ciro Immobile în prelungirile primei reprize. Chiar dacă a evoluat din minutul 15 în superioritate numerică, echipa lui Dan Petrescu nu a reușit să profite și pleacă de la Roma cu o înfrângere, dar încă speră la calificare înaintea returului din Gruia.

Immobile esulta per il gol in Lazio-Cluj - Conference League 2022/2023

Credit imagine: Getty Images

Partida a început cu o primă ocazie a celor de la Lazio. În minutul 3, Vecino a șutat din interiorul careului, dar șutul s-a dus mult pe lângă poarta lui Scuffett. Un minut mai târziu, CFR Cluj a răspuns prin Krasniqi, dar șutul acestuia nu a prins cadrul porții lui Maiximiano.
În minutul 8, Scuffet a avut o intervenție foarte bună la șutul lui Milinkovic Savic. Portarul italian a respins foarte bine cu piciorul și a păstrat intactă poarta clujenilor.
După un sfert de oră de joc, Krasniqi a recuperat balonul și a driblat trei adversari, fiind oprit prin fault la marginea careului de Patric. Fără să stea pe gânduri, arbitrul Craig Pawson i-a arătat fundașului spaniol cartonașul roșu, iar CFR Cluj a evoluat în superioritate încă din minutul 15. Faza a fost analizată la VAR, dar decizia din teren a arbitrului englez a rămas.
În ciuda faptului că se afla în inferioritate numerică, Lazio a avut posesia în prima repriză. După jumătate de oră de joc, echipa lui Sarri avea o posesie de 68%. Pe finalul primelor 45 de minute, Milinkovic Savic l-a pus din nou la încercare pe Scuffet, dar șutul sârbului a fost prins de portarul italian.
În prelungirile primei reprize, Lazio a deschis scorul. Ciro Immobile a înscris cu un șut din voleu după o pasă foarte bună primită de la Felipe Anderson, care l-a găsit perfect pe atacantul italian dintr-o lovitură liberă de la marginea careului.
Repriza a doua a început cu o nouă ocazie a celor de la CFR Cluj. Petrila a centrat de pe partea dreaptă dintr-o lovitură liberă, dar lovitura de cap a lui Yuri a trecut pe lângă poarta gazdelor.
În minutul 65, în urma unui corner executat de Pedro, Vecino a deviat foarte bine spre poarta lui Scuffet, dar Mario Camora a reușit să respingă din fața porții.
În cele din urmă, partida de pe Stadio Olimpico s-a încheiat cu victoria echipei lui Maurizio Sarri, scor 1-0. CFR Cluj păstrează însă șanse de calificare, returul din play-off-ul pentru optimile Conference League urmând să aibă loc săptămâna viitoare, în Gruia.
Citește și:

Rezultatele din Conference League

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo