CFR Cluj este prima echipă românească ce a obșinut biletele pentru turul 3 preliminar din Conference League. Ardelenii au câștigat în turl cu 3-0 în fața andorezilor de la Inter Escaldes, iar la retur nu au mai forțat. Echipa lui Dan Petrescu a făcut un meci modest și a obținut doar un egal în Andorra (1-1), după ce la pauză a fost condusă.
Rezultatul a fost suficient pentru calificare, astfel că echipa campioană mai are doi pași până la grupele celei de-a 3-a competiții europene intercluburi. Pentru un loc în play-off, CFR Cluj se va duela cu Shakhtyor Soligorsk, campioana din 2021 a Belarusului. În ciuda faptului că a cucerit titlul, adversara ardelenilor e o echipă modestă ca valoare.
În actualul sezon, Shakhtyor Soligorsk a avut un start ratat, dar și-a revenit între timp, având 4 victorii în ultimele 5 meciuri din campionat. În acest moment, formația antrenată de rusul Sergey Tashuev, fost la Krasnodar sau Anzhi, ocupă poziția a 4-a în clasament, la două puncte de lideru Bate Borisov, dar cu un meci mai puțin disputat.
UEFA Europa Conference League
FCSB, lider detașat în topul suporterilor din Europa! Nicio echipă nu a avut atâția fani pe stadion
ACUM O ZI
Citește și:

CFR Cluj, favorită înaintea dublei cu CFR Cluj din turul 3 preliminar al Conference League

La fel ca CFR Cluj, Shakhtyor Soligorsk și-a început aventura europeană în Champions League, dar a fost eliminată în primul tur preliminar de Maribor (0-0 în deplasare și 0-2 acasă).
La prima vedere, belarușii nu ar trebui să le pună mari probleme jucătorilor lui Dan Petrescu. Aceștia au un lot cotat la 12,88 de milioane de euro, de peste două ori mai mic decât al campioanei României, care are o valoare de piață de 29,56 de milioane de euro.
Cel mai bine cotat fotbalist de la Shakhtyor Soligorsk este atacantul Dembo Darboe, care are o cotă de 2,5 milioane de euro, dar fără să fi trecut pe la vreo echipă importantă.
De cealaltă parte, cel mai valoros jucător de la CFR Cluj este Andrei Burcă, a cărui cotă de piață este de 4 milioane de euro.
Dan Petrescu are un lot cu o medie de vârstă de 26,5 ani, în timp ce echipa din Belarus are în medie 25,9 ani.
În ceea ce privește numărul de jucători de la cele două echipe, CFR Cluj are în lot 37 de fotbaliști, dintre care 17 străini, iar lotul lui Shakhtyor Soligorsk este format din 27 de jucători, dintre care 10 sunt străini.
Duelurile din turul 3 preliminar al Conference League vor avea loc pe 4 și 11 august, CFR urmând a juca prima manșă în deplasare.
UEFA Europa Conference League
Echipele românești, tot mai aproape de grupele Conference League! Suma pe care o vor încasa
ACUM O ZI
UEFA Europa Conference League
Dan Petrescu, devastat după victoria din Conference League! Și-a pierdut unul dintre atacanți
IERI LA 20:51