Universitatea Craiova nu a reușit să se impună în deplasarea din Armenia, din prima manșă a dublei din turul 2 preliminar al Conference League. Oltenii au remizat, scor 1-1, cu Vllaznia, iar soarta calificării va fi decisă săptămâna viitoare.
Echipa lui Laszlo Balint a avut un început bun de meci, având cele mai multe ocazii de gol ale primei reprize. În minutul 11, Mateiu a primit balonul de la Ivan și a încercat un șut din prima, dar mingea a trecut peste poartă.
După doar 4 minute, Gustavo a șutat din fața a doi adversari, dar balonul a trecut pe lângă bară. În minutul 21, Crețu a primit mingea la marginea careului și a șutat, dar balonul a fost respins în corner. După doar câteva secunde, Koljic a reluat cu capul spre poartă, goalkeeper-ul albanezilor prinzând mingea.
Romanian Liga I
Derby-ul Craiovei, decis de 3 penalty-uri! Meciul a fost întrerupt de două ori din cauza fanilor
ACUM 14 ORE
În minutul 39, Baiaram a înscris cu capul în poarta celor de la Vllaznia, dar reușita a fost anulată pe motiv de offside. Oltenii au intrat totuși la vestiare cu avantaj pe tabelă, după ce Ivan a transformat o lovitură de la 11 metri în prelungirile primei reprize.
Citește și:
După reluarea meciului, albanezii au restabilit rapid egalitatea, Hoxhaj învingându-l pe Lazar, cu un șut din alunecare, în minutul 51.
Oltenii au revenit în atac după doar câteva secunde, Baiaram ratând o ocazie importantă în minutul 52. După alte 10 minute, Bancu i-a pasat mingea lui Baiaram, la capătul unei faze frumoase, dar execuția a fost ratată.
În minutul 73, echipa lui Balint a ratat o nouă ocazie de a reveni la conducere pe tabelă. Screciu a trimis mingea cu capul din interiorul careului, dar balonul a trecut peste poartă.
În prelungiri, Markovic a avut o ocazie importantă, dar a șutat pe direcția portarului albanezilor, care a respins mingea. Tabela nu a mai fost modificată, iar oltenii vor trebui să dea totul în retur pentru a-și asigura calificarea în turul 3 preliminar al Conference League.
Returul dintre Universitatea Craiova și Vllaznia este programat joia viitoare, de la ora 20:30, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro.
UEFA Europa Conference League
Reacție dură după rezultatele slabe din Conference League: "Vom ajunge să jucăm cu ospătarii?"
ACUM 19 ORE
Fotbal
Conference League | CFR, doar egal cu Soligorsk! Craiova și Sepsi, învinse de Zorya și Djurgarden
04/08/2022 LA 09:32