Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu, înainte de meciul cu Slavia Praga: "Au cea mai bună echipă din grupă"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 05/10/2022 la 23:02 GMT+3

Dan Petrescu (54 de ani), tehnicianul campioanei CFR Cluj, a prefațat întâlnirea pe care echipa sa o va avea mâine seară, de la ora 22:00, în deplasare, cu Slavia Praga, în grupele Conference League. "Bursucul" a avut numai cuvinte de laudă la adresa cehilor și este sigur că va fi un meci greu pentru feroviari, cu atât mai mult cu cât nu se va putea baza pe mai mulți jucători din lot.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Maria Olteanu
CFR Cluj își testează forțele cu Slavia Praga, liderul grupei G, iar partida se anunță una dificilă pentru băieții lui Dan Petrescu, care ocupă ultimul loc în clasament.
CFR a debutat în Conference League cu o remiză obținută în extremis, pe terenul celor de la Ballkani, scor 1-1, și a continuat cu o înfrângere chiar în Gruia, cu turcii de la Sivasspor. De partea cealaltă, trupa din capitala Cehiei are patru puncte acumulate, după o remiză și o victorie, și are moralul ridicat înainte de duelul cu CFR.

Dan Petrescu, înainte de duelul cu Slavia din Conference League

Dan Petrescu a analizat în cadrul unei conferințe de presă duelul pe care echipa sa îl are în grupele Conference League și este convins că joi va fi un meci foarte greu pentru campioni. Acesta a punctat atuurile gazdelor, care pornesc favorite, și a vorbit despre problemele de lot cu care se confruntă înainte de acest duel.
"Slavia Praga are cea mai bună echipă din grupă, în opinia mea. În ultimii trei ani, a ajuns în grupele Champions League, în sferturile Europa League, iar în sezonul trecut în sferturile de finală ale Conference League.
În meciurile de acasă, au marcat 40 de goluri și au primit trei în nouă meciuri până acum. Deci suntem conștienți de valoarea adversarului.
Antrenorul lor e de aproape cinci ani la echipă. Îmi aduce aminte de antrenorul meu din Italia, Zdenek Zeman, care avea același stil de joc. Slavia joacă un fotbal total, singura echipă care aduce 7-8 jucători în careul advers, n-am mai văzut asta. O echipă care face presing, care atacă.
Trebuie să facem un meci perfect ca să scoatem un rezultat pozitiv. Chiar dacă avem probleme mari de lot, încercăm să facem un meci bun. Trebuie să prindem o zi fantastică, cu toții.
Nu e ușor să faci o echipă din mers, sunt vreo șapte-ori jucători de bază care lipsesc. Slavia dă 40 de goluri în nouă meciuri acasă, asta înseamnă forță. Bat cu 6-0, 7-0. Asta e realitatea, nu inventez eu. Va fi foarte greu", a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă.
CITEȘTE ȘI:

Președintele Cristi Balaj, temător și el înainte de meciul cu Slavia

Dan Petrescu nu este singurul din angrenajul echipei de la Cluj care privește cu teamă deplasarea de la Praga. Și președintele clubului, Cristi Balaj, a avut un discurs în care a punctat calitățile adversarilor, pe care i-a lăudat pentru apetitul ofensiv pe care îl arată meci de meci.
"Slavia e cea mai bună echipă din grupă. O echipă ofensivă, am remarcat spiritul și atitudinea lor, în meciurile pe care le-am urmărit. Atacau cu zece jucători. În România n-am văzut așa ceva.
Vrem să jucăm la victorie, dar depinde de jucători. De spirit, de atitudine. Întâlnim cea mai ofensivă echipă din grupă. Nu mergem cu echipa a doua, n-am lăsat jucători importanți acasă. Avem experiența anilor precedenți, acest lucru ne-a ajutat.
Este un joc care n-a fost plăcut de privit, cu Petrolul. Dan Petrescu e mulțumit pentru că am câștigat. Avem nevoie de jucători care să fie mai incisivi", a spus Cristi Balaj, la emisiunea Fotbal Club, de la DigiSport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo