Vicecampioana României a obţinut primul său punct în grupă, rezultatul fiind unul echitabil. Fiecare echipă a fost privată de câte un penalty, FCSB în prima repriză, iar Anderlecht pe finalul meciului. Totuşi, având în vedere că prima greşeală a fost în defavoarea roş-albaştrilor, aceştia cu siguranţă se pot declara mai nemulţumiţi decât belgienii. Nicolae Dică a revăzut faza controversată din minutul 30, când portarul van Crombrugge a scăpat mingea în propriul careu la un duel aerian, iar apoi l-a tras pe Dawa pentru a recupera balonul, dar arbitrul nu a acordat penalty-ul cuvenit.
"În Anglia s-a dat penalty contra noastră şi nu a fost. Acum, nu ni se dă penalty clar. A fost un meci bun din partea noastră. Băieţii au dat totul, am încercat să câştigăm jocul. Ne-am creat ocazii, dar din păcate nu am putut să marcăm. Dar am avut o atitudine bună. Per total, cred că e un rezultat echitabil până la urmă. Ne jucăm şansa, vrem să rămânem în cărţi pentru locul 2. Toţi sunt gata să dea totul pe teren", a spus Dică, la ProArena.

Pentru FCSB urmează derby-ul cu Craiova lui Rădoi

UEFA Europa Conference League
FCSB, privată de un penalty clar cu Anderlecht! "Este o aberație a arbitrajului! Toți au văzut"
16/09/2022 LA 07:33
FCSB are un start de sezon dezastruos în campionat, acolo unde ocupă abia locul 13, la 7 puncte la locurile de play-off. Pentru roş-albaştri urmează derbyul cu Universitatea Craiova, duminică, atunci când Rădoi, fostul idol al fanilor FCSB, va fi faţă în faţă cu echipa de suflet. Pentru Dică e un duel cu o încărcătură emoţională aparte, în contextul în care a fost în două rânduri secundul fostului selecţioner.
"Am avut meciuri din 3 în 3 zile şi de asta am decis ca unii jucători să intre pe parcursul meciului, pentru că urmează partida cu Universitatea Craiova. A fost o perioadă grea, cu foarte multe meciuri, trebuie să avem grijă cum gestionăm minutele. Ne aşteaptă o partidă foarte grea la Craiova, şi ei au nevoie de puncte. Se întâlneşte Craiova cu Steaua, nu Dică şi Rădoi", a mai spus tehnicianul, pentru ca apoi să vorbească despre cât de încântat a fost să îl vadă pe Mihai Neşu în vestiar, înainte de meci: "A fost senzaţională întâlnirea cu Mihăiţă. Mă bucur că e ok, că are obiecte, are ţeluri. Sper să reuşească să şi le îndeplinească".
În celălalt meci al grupei, West Ham United a învins-o pe Silkeborg, cu 3-2, în Danemarca.
FCSB, care e pe 3 în grupă, va juca următoarele două partide cu Silkeborg, pe 6 octombrie în deplasare, iar pe 13 octombrie la Bucureşti.
UEFA Europa Conference League
Anunţul făcut de Dică despre transferul lui Boban Nikolov. FCSB, dezlănţuită pe piaţa transferurilor
16/09/2022 LA 04:54
UEFA Europa Conference League
Ce a observat antrenorul lui Anderlecht la partida cu FCSB, din grupele Conference League
16/09/2022 LA 04:43