UEFA a decis cine va arbitra meciul dintre Universitatea Craiova și KuPS din Europa League
Eurosport on GoogleUniversitatea Craiova și KuPS se vor duela joi, de la ora 20:00, în returul celui de-al 3-lea tur preliminar din Europa League. Duminică, UEFA a anunțat că partida va fi condusă de un tânăr arbitru sârb, care în ianuarie s-a aflat la centrul disputei dintre FCSB și Fenerbahce.
Nenad Minakovic
Credit imagine: Getty Images
Joi, de la ora 20:00, Universitatea Craiova se va duela cu finlandezii de la KuPS în cea de-a 2-a manșă a celui de-al 3-lea tur preliminar din Europa League. Partida va avea loc în Bănie, rezultatul meciului tur fiind 1-1. Cu ajutorul suporterilor, campioana României speră că va accede în play-off, performanță ce i-ar asigura accederea în faza principală din Conference League.
Duminică, UEFA a anunțat cine va arbitra meciul de la Craiova. Este vorba despre centralul sârb Nenad Minakovic, care va fi ajutat la cele două margini de Bosko Bozovic și Nikola Borovic. Al 4-lea oficial va fi Milan Mitic, iar în camera VAR se vor afla Momcilo Markovic și Jelena Cvetkovic
Nenad Minakovic a arbitrat în acest an un alt meci al unei echipe din România. El s-a aflat la centrul disputei dintre FCSB și Fenerbahce din faza principală a Europa League. Rezultatul confruntării a fost 1-1. De menționat că sârbul de 36 de ani are la activ opt partide la care a participat în faza principală a Europa League, însă niciuna în Champions League.
KuPS, remiză înainte de meciul cu Universitatea Craiova
Duminică, de la ora 21:30, Universitatea Craiova o va întâlni pe FC Argeș în etapa cu numărul patru a SuperLigii. Tot astăzi pe teren a intrat și adversara campioanei României din Europa League, KuPS, într-o partidă din întrecerea internă finlandeză.
Adversara celor de la KuPS a fost TPS Turku, o echipă care încă speră că va ajunge în play-off, fiind pe locul al 8-lea în Finlanda, cu 26 de puncte, la două lungimi de HJK, cea de pe poziția a 6-a și care joacă la ora scrierii articolului.
Deschiderea de scor a venit în minutul 23, când Luyeye-Lutumba a punctat pentru gazde cu o execuție din câțiva metri. Părea că KuPS va câștiga, dar TPS Turku a dat lovitura în minutul 90+2. O minge bâlbâită a ajuns în careu și Veinbergs a stabilit rezultatul final, 1-1. În ciuda acestui semi-eșec, adversara Universității Craiova rămâne pe primul loc, cu 40 de puncte, avansul față de Inter Turku fiind de cinci puncte.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
KuPS
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4680.png)
1
1
Universitatea Craiova
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4133.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)