Un fost antrenor legendar, cuvinte incomensurabile! "Acesta este Interul lui Chivu! Forță, intensitate, modestie și un imens spirit de sacrificiu"
Fabio Capello i-a făcut Interului o analiză amplă, axându-se în principal pe reușitele lui Cristian Chivu. Fostul mare antrenor nu s-a ferit să utilizeze cuvinte mari și l-a lăudat pe tehnicianul român.
Gabriel Torje, în "Fotbalul - Povestea mea": "La Dinamo, suporterii sunt fanatici!"
Sursa video: Eurosport
În această vară, Cristi Chivu a fost numit la cârma lui Inter, un salt uriaș și totodată neașteptat, având în vedere că tehnicianul român avea o experiență de doar jumătate de sezon în antrenorat la nivel de seniori.
Fostul căpitan al echipei naționale s-a folosit de Campionatul Mondial al Cluburilor pentru a cunoaște echipa și a încerca să construiască un nucleu care s-ar putea bate la cucerirea titlului și câștigarea trofeului Champions League. Deși inițial rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor, lucrurile s-au schimbat total.
Pe 31 august, Inter înregistra un rezultat dezastruos, 1-2 cu Udinese, iar peste două săptămâni suferea o înfrângere dureroasă, 3-4 cu Juventus. La acel moment, în presa din Italia se vorbea deja despre o eventuală demitere a lui Chivu, în cazul în care rezultatele nu se vor îmbunătăți. Din fericire, jocul prestat de formația din Milano a crescut constant, urmând o serie fabuloasă.
În următoarele șase partide oficiale, Inter a obținut șase victorii în toate competițiile, primind doar două goluri, rezultate ce au dus-o pe locul al 4-lea în Champions League și pe prima poziție în Serie A.
- Inter a încheiat etapa pe poziția a 2-a în Italia, după victoria obținută de AC Milan, duminică seară, contra Fiorentinei.
Capello, cuvinte uriașe la adresa lui Chivu
Analizând modul în care arată Inter în acest moment, Fabio Capello, cel care a avut încredere încă de la început în Cristi Chivu, a utilizat cuvinte uriașe și s-a declarat entuziasmat de ce se întâmplă în interiorul vicecampioanei Italiei.
Întâi de toate, fostul antrenor a vorbit la superlativ despre jocul prestat, punctând faptul că toți jucătorii sunt implicați, Chivu reușind să întocmească o echipă extraordinară, care are în componență atât fotbaliști precum Lautaro Martinez și Barella, cât și tineri precum Bonny și Pio Esposito. Capello a scos în evidență și apropierea dintre jucători și Chivu.
"Da, acum putem spune asta. Este Interul lui Chivu! Să-i privești jucând este o adevărată plăcere. Este frumos să vezi cum jucătorii se adună în jurul antrenorului, așa cum au făcut-o în cealaltă seară pe Olimpico. Asta surprinde perfect legătura care s-a creat. La fel de frumos este să vezi Nerazzurrii jucând, pentru că acum totul funcționează minunat, iar echipa continuă să crească. Meci după meci, victorie după victorie.
Acesta este Interul lui Chivu pentru că acum fiecare jucător, de la Lautaro la Barella, de la Bastoni la Calhanoglu și Dimarco, până la tinerii talentați și explozivi precum Bonny și Pio Esposito, este în perfectă armonie cu Cristian", a transmis Capello pentru Gazzetta dello Sport.
În plus, Fabio Capello este de părere că antrenorul român a îndeplinit deja cea mai dificilă misiune care i-a fost încredințată, și anume să îi facă pe jucători să se axeze strict pe actualul sezon și nu pe finalul stagiunii precedente, când Inter a pierdut categoric finala Champions League și a ratat la mustață titlul în Serie A.
Mai mult decât atât, Capello a caracterizat Interul lui Chivu ca fiind o echipă care câștigă prin "forță, intensitate, modestie și imens spirit de sacrificiu".
"În doar câteva luni de muncă, el a îndeplinit cea mai importantă, dar și cea mai delicată misiune încredințată de președintele Marotta și de întregul club: să șteargă amintirile și să alunge fantomele finalului de sezon trecut.
Interul de astăzi este din nou o echipă flămândă, care câștigă prin forță, intensitate, modestie și un imens spirit de sacrificiu. Chivu i-a implicat pe toți în proiect, iar rezultatele se văd pe teren. De la Sommer la Zielinski, fiecare jucător al lui Inter se simte parte din grup și este dedicat echipei", a mai spus Capello.
Fabio Capello este cel care l-a adus pe Cristi Chivu în Italia, în 2003. El a pregătit-o pe AS Roma, între 1999 și 2004, având șansa să lucreze cu fostul căpitan al echipei naționale de la sosirea acestuia în capitala Italiei și până la finalul sezonului 2003/2004.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)