Marcin Bulka, jucător legitimat la Paris Saint-Germain, a fost implicat într-un accident grav de mașină în tara sa de origine, Polonia. Din fericire, toate cele 3 persoane implicate au scăpat nevătămați.
Jucătorul de 20 de ani care și-a făcut junioratul la Chelsea s-a întors în orașul său natal, Wyszogród, pe perioada pandemiei. Deși ar fi trebuit să rămână în casă, Bulka a ieșit cu un Lamborghini Huracan Evo Spyder la o plimbare și a fost implicat într-un accident. Cei de la Mirror scriu că mașina nici măcar nu îi aparține jucătorului, fiind închiriată.
Accidentul a avut loc când Bulka a încercat o depășire și a avut o coliziune cu altă mașină în care se aflau 2 persoane. Toți cei 3 au fost transportați la spital pentru teste medicale, însă au fost externați ulterior.
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
ACUM O ORĂ
https://i.eurosport.com/2020/05/29/2825601.jpg

Unul dintre cei mai promițători portari

Născut pe 4 octombrie 1999, Marcin Bulka a început fotbalul la juniorii clubului Stegny Wyszogród. A ajuns ulterior la FCB Escola Varșovia, club care este un satelit oficial al celor de la FC Barcelona.
În 2016, la doar 17 ani, a mers la un trial la clubul spaniol, pentru ca apoi să meargă la unul în Anglia, la Chelsea. I-a impresionat pe englezi care i-au oferit un contract. În sezonul 2018/2019 s-a aflat în 3 rânduri pe banca de rezerve a echipei mari a lui Chelsea. Cu toate astea, în iulie 2019 a ales să plece la Paris Saint-Germain.
Pe 30 august 2019, a debutat pentru prima echipă a lui PSG într-o victorie cu Metz, fiind pe banca de rezerve în alte 3 meciuri.
Bulka este văzut ca un viitor titular în poarta naționalei Poloniei, țară pe care a reprezentat-o la Under-20. Însă pățania din această perioadă îl pune într-o lumină foarte proastă. Fostul mare jucător polonez, Zbigniew Boniek, cel care este în prezent președintele Federației din Polonia, a trimis un mesaj pe rețelele de socializare alături de imaginea cu Lamborghini-ul făcut praf de Bulka: "Întrebarea este ce va mai conduce după ce va începe și să joace?"
https://i.eurosport.com/2020/05/29/2825297.jpg
Fotbal
Pochettino, pus la zid: "Ar fi o nebunie să fi vrut să îi demonstreze asta lui Messi"
ACUM O ORĂ
Serie A
Allegri, criză de nervi după meciul cu Milan: "La dracu! Și ei vor să joace pentru Juventus..."
ACUM 2 ORE